Cel mai puternic euro din ultima lună şi jumătate – curs BNR: 4,4627 lei/euro

Economica.net
05 10. 2016
exchange_675894930_61259300

Euro a crescut la 4,46 lei, faţă de 4,45 lei, cursul anunţat ieri de BNR şi a atins maximul ultimei luni şi jumătate. Mai precis, moneda europeană nu a mai atins o valoare atât de ridicată în faţa leului din 19 august 2016 când BNR a anunţat un curs de referinţă de  4,4679 lei/euro. După ce a stat liniştit mai bine de o lună de zile, la nivelul 4.44 – 4,45 lei pentru un euro, cursul de schimb dă semne de volatilitate în această săptămână. Principalele motive sunt evaluarea ratingului de ţară de către S&P şi posibilitatea publicării minutei şedinţei BNR şi chiar votul legii conversiei creditelor în franci la cursul istoric. Analiştii ING Bank văd posibilă o depreciere a leului până la 4,47 lei pentru un euro. Moneda europeană a atins cel mai slab nivel din ultimele două luni în faţa leului pe 19 septembrie (4,4464 lei faţă de 4,4444 lei – 25 iulie 2016).

Dolarul scade la 3,97 lei, faţă de 3,99 lei, cursul de ieri anunţat de BNR când moneda americană s-a apreciat cu aproape 1% într-o singură şedinţă. Pe 23 august, dolarul a atins minimul ultimelor trei luni şi trei săptămâni (4 mai 2016): 3,9351 lei

Francul scade la 4,06 lei, faţă de 4,07 lei, cursul anunţat ieri de BNR. Moneda elveţiană a atins minimul ultimelor trei luni şi jumătate pe 9 septembrie (4,0587 lei). Mai precis, nu a mai atins o valoare atât de scăzută în faţa leului din 20 mai 2016 când BNR a anunţat un curs de referinţă de 4,0550 lei.

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat ieri un curs de referinţă de 4,4576 lei/euro, 4,0768 lei/franc elveţian şi 3,9957 lei/dolar.