Cel mai slab euro din ultima lună. Curs BNR: 4,4351 lei/euro – Pe interbancar, moneda europeană a ajuns la 4,42 lei

Economica.net
13 07. 2015
100_lei_bani_3356_65933000

Euro a scăzut la 4,43 lei. Moneda europeană a crescut în cursul acestei zile până la 4,45 pe piaţa interbancară, după ce a deschis ziua la 4,44 lei, aproape de cursul BNR de vineri, când leul a atins maximul ultimei luni în faţa monedei europene. Euro a avut cinci şedinţe consecutive în care a stat la 4,48 lei, la cursul oficial de la BNR. Vineri euro a scăzut cu peste trei bani, într-o singură şedinţă.

Francul a scăzut până la 4,23 lei, faţă de 4,24 lei, cursul de referinţă de vineri de la Banca Naţională. Săptămâna trecută, moneda elveţiană a scăzut de la 4,31 lei, până la 4,24 lei, în trei şedinţe.

Dolarul a spart pragul de 4 lei. Moneda americană a coborât vineri pentru prima oară în luna iulie sub pragul de 4 lei. Dolarul a scăzut cu 2% (8 bani), într-o singură şedinţă (vineri, 10 iulie 2015), de la 4,06, la 3,98 lei.

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat vineri un curs de referinţă de 4,4464 lei/euro , 4,2474 lei/franc elveţian şi 3,9830 lei/dolar.