Francul creşte până la maximul ultimelor două luni, la cursul BNR

Economica.net
02 04. 2015
curs_80632700

Francul a crescut până la 4,2418 lei, faţă de 4,2354 lei cât a fost cursul anunţat ieri de BNR. Astfel, moneda elveţiană a atins maximul ultimelor două luni. Mai precis, francul nu a mai atins o valoare atât de ridicată în faţa leului din 10 februarie 2015 când banca centrală a anunţat un curs de referinţă de 4,2451 lei

Criza francului elveţian a început pe 15 ianuarie când moneda a crescut de la 3,7415 lei (14 ianuarie), la 4,3287 lei. De atunci, moneda elveţiană s-a apreciat şi a atins după următoarele şase zile un maxim istoric de 4,5817 lei, pe 23 ianuarie.

Dolarul a scăzut până la 4,0778 lei, de la 4,1121 lei, o depreciere semnificativă: 0,83%, într-o singură şedinţă. Moneda americană a început săptămâna la 4,06 lei după care marţi a crescut semnificativ, cu 5 bani (1,25%) într-o singură şedinţă şi a ajuns la 4,11 lei.

Euro a crescut uşor, dar a rămas la 4,41 lei. Moneda europeană a scăzut la începutul săptămânii până la 4,40 lei, după ce terminase săptămâna precedentă la 4,42 lei.

 Banca Naţională a României (BNR) a anunţat ieri un curs de referinţă de 4,4137 lei/euro, 4,2354 lei/franc elveţian şi 4,1121 lei/dolar.