Euro rămâne peste 4,32 lei. Moneda naţională se depreciază masiv în faţa dolarului

Banca Naţională a României (BNR) a afişat astăzi un curs de referinţă de 4,3241 lei/euro şi 3,3237 lei/dolar.
Economica.net - vin, 10 mai 2013, 10:14
Euro rămâne peste 4,32 lei. Moneda naţională se depreciază masiv în faţa dolarului

Cursul de schimb a urcat foarte uşor peste 4,3300 lei/euro în prima oră a şedinţei interbancare de vineri, însă apoi a coborât aproape de 4,3250 lei/euro, într-o piaţă cu volume de tranzacţionare sub media unei şedinţe obişnuite.

Cotaţiile au urcat spre 4,33 lei/euro încă din a doua parte a şedinţei de joi, după ce agenţia de evaluare financiară Standard & Poor’s (S&P) a confirmat ratingurile de credit ale României. S&P menţine astfel România în categoria speculativă, sau „junk”, nerecomandată pentru investiţii pe termen lung. Calificativul „BB+” atribuit datoriilor pe termen lung ale statului român este cu o treaptă sub categoria „investment grade”.

La debutul şedinţei de vineri, euro a fost cotat la 4,3280 – 4,3300 lei/euro, foarte aproape de nivelurile de joi din jurul orei 16:30, de 4,3270 – 4,3295 lei/euro.

Unele ordine de cumpărare de euro au ridicat cotaţiile până la 4,3305 – 4,3325 lei/euro, iar cel mai ridicat nivel tranzacţionat a fost de 4,3305 lei/euro. Cursul s-a întors, apoi, rapid sub 4,33 lei/euro, iar volumele de tranzacţionare au fost sub media unei şedinţe obişnuite, potrivit dealerilor.

Astfel, la scurt timp după ora 10:00, băncile cotau euro la 4,3250 – 4,3265 lei, respectiv cu 0,2 – 0,3 bani sub nivelurile de joi, din jurul orei 16:30.

După prima oră a şedinţei de la Bucureşti, leul se aprecia cu 0,05% în raport cu euro, în timp ce forintul era în stagnare, iar zlotul se aprecia cu 0,2%.

Ieri, BNR a anunţat un curs de referinţă de 4,3249 lei/euro şi 3,2908 lei/dolar.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Revitalizarea industriei românești: ce construiește Umbrărescu acum pe șantierul combinatului Oțelu Roșu
VIDEO Revitalizarea industriei românești: ce construiește Umbrărescu acum pe șantierul combinatului Oțelu Roșu
Noi imagini de la fostul combinat Oțelu Roșu, pe care familia Umbrărescu vrea să îl readucă la viață, arată că lucrările avansează de pe o zi pe alta, iar uzina cu o tradiție de peste......
Delegaţia Congresului SUA a vizitat baza aeriană de la Borcea, însoţită de ministrul Apărării
Delegaţia Congresului SUA a vizitat baza aeriană de la Borcea, însoţită de ministrul Apărării
Delegaţia Camerei Reprezentanţilor din Congresul SUA, condusă de Mike Rogers, preşedintele Comisiei pentru Forţe Armate, ...
Nicuşor Dan: România, pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări
Nicuşor Dan: România, pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări
România este pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări, sporindu-şi angajamentele ...
Majoritatea bucureştenilor consideră că România merge într-o direcţie greşită. Sondaj CURS:
Majoritatea bucureştenilor consideră că România merge într-o direcţie greşită. Sondaj CURS:
Majoritatea bucureştenilor (73%) consideră că România merge într-o direcţie greşită, arată un sondaj de opinie realizat ...