Leul se apreciază. Euro scade până la 4,41 lei

Economica.net
30 10. 2014
bani__lei__leu__euro__13474000_19213300_28736900_55375000

BNR a anunţat ieri un curs de referinţă de 4,4226 lei pentru un euro şi 3,4721 lei pentru un dolar.

Cum va evolua cursul de alegeri

Piaţa valutară este foarte calmă, iar alegerile prezidenţiale nu o influenţează, a declarat la România TV, consilierul guvernatorului Băncii Naţionale a României, Adrian Vasilescu.

‘Mă uit pe cifre şi văd că piaţa este foarte calmă. Practic, sunt două lumi paralele: cursul pieţei valutare şi cursul dezbaterilor fierbinţi pentru alegeri. Alegerile nu influenţează în niciun fel cifrele, piaţa valutară. Întreaga zonă, de altfel, este calmă. Au avut loc deprecieri uşoare, pe urmă corecţii uşoare în toată zona noastră. Şi la noi s-a întâmplat la fel. Iată, de la începutul lunii, cursul a fost frecvent de 4,41, patru zile, de la 1 octombrie şi până la 6 octombrie. Apoi a fost o perioadă de cinci zile cu 4,40’, a explicat Adrian Vasilescu.

Acesta a subliniat că, de cinci ani, piaţa valutară a fost calmă, în pofida evoluţiilor din economie, scrie Agerpres.

‘De cinci ani, BNR monitorizează clipă de clipă piaţa valutară; de cinci ani această piaţă este calmă. Au fost furtuni în economie, au fost fluctuaţii mari, piaţa valutară a stat nemişcată’, a mai spus oficialul BNR, adăugând că ‘scepticismul despre care discută foarte mulţi analişti piaţa nu îl are’.

‘Piaţa nu este sceptică şi nici datele pe care le dăm de aici nu exprimă niciun fel de scepticism’, a subliniat el.

În următoarele şase luni, cursul de schimb va urca până la 4,5 lei / euro  şi va ajunge la 4,475 lei / euro pentru orizontul următoarelor 12 luni, potrivit unui raport CFA România.

Comisia Naţională de Prognoză estimează pentru acest an un curs mediu de 4,48 lei/euro, în creştere cu trei bani faţă de cel estimat în prognoza de iarnă, de 4,45 lei/euro.

Conform Prognozei pe termen mediu 2014 – 2017 – scenariul pentru programul de convergenţă, în 2015 un euro va fi cotat la 4,45 lei/euro (4,40 lei/euro prognoza anterioară), în 2016 la 4,42 lei/euro (4,40 lei/euro anterior) şi în 2017 la 4,4 lei/euro (4,37 lei/euro în prognoza de iarnă).

În ceea ce priveşte dolarul american, CNP estimează pentru 2014 o medie anuală de 3,27 lei/dolar, pentru 2015 de 3,25 lei/dolar, 2016 – 3,23 lei/dolar şi 2017 – 3,21 lei/dolar.