Ce se întâmplă cu leul în prima zi a săptămânii – curs valutar interbancar 16.03.2020 – ora 12.30 A.M.

Economica.net
16 03. 2020
100-lei-bani-0987654345678765_29279800

Euro creşte la 4,82 lei, faţă de 4,81 lei, cursul anunțat vineri de BNR. A fost a şasea şedinţă consecutivă cu euro la 4,81 lei. Leul a atins minimul istoric în faţa monedei europene pe 9 martie 2020 (4,8184 lei/euro). Pe 21 februarie 2020, euro a depăşit pentru prima dată pragul de 4,8 lei la cursul de referinţă anunţat de BNR şi a atins, la acel moment, cel mai ridicat nivel din istorie în faţa monedei naţionale. De atunci, moneda unică europeană nu a mai scăzut sub acest prag, ba chiar l-a depăşit de mai multe ori şi a atins în mai multe rânduri recorduri în faţa leului. Mai precis, din 21 februarie şi până acum (n.r. 10 martie 2020), în 13 şedinţe, euro a doborât de patru ori maximul istoric în faţa monedei naţionale.

Euro a depăşit de mai multe ori pragul de 4,82 lei, pe piaţa interbancară în ultimele zile. 

Dolarul  scade la 4,30 lei, faţă de 4,31 lei, nivelul anunţat vineri de BNR, după ce în această dimineaţă crescuse până la 4,34 lei. Dolarul a atins cel mai ridicat nivel din istorie în faţa leului pe 21 februarie 2020: 4,4462 lei.

Băncile comerciale au anunţat pe 13 martie cursuri de schimb pentru euro, la vânzare, între 4,85 lei şi 4,89 lei.

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat vineri un curs de referinţă de  4,8174 lei/euro, 4,3155 lei/dolar, 5,4379 lei/liră sterlină, 4,5643 lei/franc elveţian.   

Lira sterlină a scăzut vineri la 5,43 lei, faţă de 5,46 lei, cursul anunţat de BNR în şedinţa precedentă.

ROBOR la trei luni a crescut vineri la 2,97%, faţă de 2,86%, nivelul din şedinţa precedentă. 

ROBOR la şase luni a crescut vineri la 3,10%, faţă de 3,00%, nivelul din ședința precedentă.

Aurul a scăzut vineri la 220,1762  lei pentru un gram, faţă de 225,6909 lei pentru un gram, nivelul din şedinţa precedentă. Aurul a atins cel mai mare nivel din istorie în faţa leului pe 24 februarie 2020: 240,4606 lei pentru un gram. Nu există date pe site-ul băncii centrale pentru valorile metalului preţios înainte de 2005.