Ce se întâmplă cu leul în această dimineață – curs valutar interbancar 30.01.2020

Economica.net
30 01. 2020
100-lei-bani-0987654345678765_29279800

Euro crește la 4,7810 lei, față de 4,7769 lei, cursul anunţat de BNR ieri. A fost a 43-a şedinţă consecutivă cu euro la 4,77 lei. Euro a atins maximul istoric în faţa leului (4,7808 lei/euro) pe 21 noiembrie 2019. Moneda europeană a atins cea mai ridicată valoare din istorie în faţa monedei naţionale de cinci ori în şase şedinţe (14 noiembrie 2019-21 noiembrie 2019). Pe piaţa interbancară a depăşit pragul de 4,80 lei pe 27 şi 28 noiembrie. 

Dolarul rămâne la 4,34 lei,  aproape de cursul anunţat ieri de BNR când a atins cel mai ridicat nivel în faţa leului din 29 noiembrie încoace. Moneda americană a atins, pe 1 octombrie 2019, cel mai ridicat nivel din istorie în faţa monedei naţionale, conform site-ului BNR – 4,3605 lei/dolar. 

Băncile comerciale au anunţat pe 29 ianuarie, cursuri de schimb pentru euro, la vânzare, între 4,81 lei şi 4,85 lei.

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat ieri un curs de referinţă de 4,7769 lei/euro, 4,3418 lei/dolar, 5,6485 lei/liră sterlină, 4,4536 lei/franc elveţian.

Lira sterlină a rămas ieri la 5,64 lei, aproape de cursul anunţat de BNR în şedinţa precedentă. Pe 27 ianuarie, lira sterlină a ajuns la cea mai ridicată valoare din 16 decembrie încoace: 5,6747 lei.

ROBOR la trei luni a rămas ieri la 3,18%.

ROBOR la şase luni a rămas ieri la 3,25%.

Aurul a scăzut nesemnificativ ieri  la  219,3158 lei pentru un gram, faţă de 220,2158 lei pentru un gram, nivelul din şedinţa de ieri. Aurul a ajuns la cel mai mare nivel din istorie în faţa leului pe 27 ianuarie 2020: 220,9342 lei pentru un gram. Nu există date pe site-ul băncii centrale pentru valorile metalului preţios înainte de 2005.

Citeşte şi Cel mai prost an din istorie pentru leu în faţa euro. Cursul mediu anual BNR: 4,7452 lei/euro