Ce se întâmplă cu leul în această dimineaţă – curs valutar interbancar 2.12.2015

Economica.net
02 12. 2015
100_lei_bani_0987654345678765_25876900

Euro rămâne la 4,46 lei, aproape de media zilei de ieri de pe piaţa interbancară. Cursul anunţat vineri de BNR a fost de 4,4460 lei/euro. Moneda europeană a atins joi 26 noiembrie minimul ultimelor opt şedinţe, iar marţi 24 noiembrie a ajuns la maximul ultimelor două săptămâni.

Dolarul a ajuns la 4,20 lei în această dimineaţă după ce ieri a depăşit de mai multe ori pe parcursul zilei nivelul de 4,21 lei. După ora 11, moneda americană a scăzut la 4,19 lei. Vineri, BNR a anunţat un curs 4,1975 lei, maximul ultimelor 8 luni. Dolarul nu a mai ajuns la o valoare atât de ridicată din 16 martie 2015 când BNR a anunţat un curs de referinţă de 4,2107 lei/dolar. După ora 13, moneda americană a ajuns la 4,20 lei, pe piaţa interbancară.

Francul a crescut ieri la 4,09 lei faţă de 4,07 lei, cursul anunţat vineri de banca centrală când moneda elveţiană a ajuns la minimul ultimei luni. Azi dimineaţă francul a rămas la 4,09 lei. Moneda elveţiană a atins pe 10 noiembrie maximul ultimelor trei luni: 4,1343 lei. Francul a ajuns la 4,08 lei, după ora 13.

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat vineri un curs de referinţă de 4,4460 lei/euro, 4,0725 lei/franc elveţian şi 4,1975 lei/dolar.

Pe 30 noiembrie şi 1 decembrie, BNR nu a anunţat cursul de referinţă.