Leul îşi continuă deprecierea pe interbancar. Cursul a depăşit 4,54 lei/euro

Cursul de schimb a depăşit nivelul de 4,54 lei/euro în prima oră a şedinţei interbancare de miercuri, într-o piaţă cu volume reduse de tranzacţionare şi unde ordinele de cumpărare plasate în numele unor companii au dus cotaţiile până la 4,5420 - 4,5450 lei/euro.
Economica.net - mie, 05 dec. 2012, 08:28
Leul îşi continuă deprecierea pe interbancar. Cursul a depăşit 4,54 lei/euro

La deschidere, euro a fost cotat la 4,5350 – 4,5370 lei, uşor peste nivelurile de marţi din jurul orei 16:30, de 4,5335 – 4,5340 lei/euro.

Ulterior, ordinele de cumpărare de euro plasate în numele unor companii clienţi ai unor bănci au ridicat cotaţiile până la 4,5420 – 4,5250 lei/euro, deşi volumele de tranzacţionare au fost reduse.

La scurt timp după ora 10:00, băncile cotau euro la 4,5405 – 4,5450 lei, respectiv cu 0,7 – 0,8 bani peste închiderea de marţi. Leul se deprecia, astfel, cu aproape 0,2% în raport cu euro.

„Este cerere comercială, iar pe fondul unei lichidităţi reduse cotaţiile au urcat treptat”, a afirmat un dealer.

După prima oră a şedinţei de la Bucureşti, zlotul şi forintul se întăreau cu aproximativ 0,1% în raport cu euro.

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, marţi, un curs de referinţă în creştere cu 1,25 bani, la 4,5316 lei/euro.

Cursul de referinţă pentru dolar a coborât nesemnificativ, de la 3,4666 lei/dolar la 3,4665 lei/dolar, un nou minim începând cu 21 septembrie. Atunci, dolarul a fost cotat la 3,4642 lei.

În acelaşi timp, rata oficială pentru francul elveţian a scăzut de la 3,7467 lei/franc la 3,7405 lei/franc.

Cursurile de referinţă leu/dolar şi leu/franc sunt calculate de Banca Naţională a României în funcţie de paritatea leu/euro şi ratele de schimb euro/dolar şi euro/franc.

Dobânzile pentru plasamentele cu scadenţă la o zi au scăzut uşor, la 5,5% – 6% pe an, după ce marţi au fost la 5,66% – 6,16% pe an.

Te-ar mai putea interesa și
Casa Albă dezminte că Trump ar fi dat ordinul de limitare a rețelei militare de satelit Starshield în Ucraina – AFP
Casa Albă dezminte că Trump ar fi dat ordinul de limitare a rețelei militare de satelit Starshield în Ucraina – ...
Un oficial american de rang înalt a declarat vineri pentru AFP că preşedintele Donald Trump "nu a dat niciodată" ordinul de a se limita sistemul reţelei militare Starshield în Ucraina,......
Comitetul Politic al USR a decis în unanimitate ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului Niculescu
Comitetul Politic al USR a decis în unanimitate ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului ...
Comitetul Politic al Uuniunii Salvați România a decis vineri, în unanimitate, ca parlamentarii partidului să voteze împotriva ...
Drone Flight încheie un parteneriat Autel Robotics și devine dealer autorizat în România a dronelor fabricate de compania chinezească
Drone Flight încheie un parteneriat Autel Robotics și devine dealer autorizat în România a dronelor fabricate de compania ...
Drone Flight România a anunțat astăzi că a devenit partener oficial și dealer autorizat Autel Robotics în România. ...
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen, cel mai mare producător auto european, a salutat acordul de vineri dintre Germania şi Franţa referitor la ...