Leul s-a stabilizat în a doua parte a zilei; cursul oscila uşor peste 4,5750 lei/euro

Cotaţiile monedei naţionale s-au stabilizat în a doua parte a sesiunii interbancare de marţi, iar cursul oscila uşor peste 4,5750 lei/euro spre finalul zilei, într-o piaţă cu volume modeste de transfer.
Economica.net - mar, 16 oct. 2012, 14:29
Leul s-a stabilizat în a doua parte a zilei; cursul oscila uşor peste 4,5750 lei/euro

În jurul orei 16:30, schimburile se perfectau la 4,5755 – 4,5780 lei/euro, nivel similar cu cel de la aceeaşi oră de luni.

În debut, băncile cotau euro la 4,5750 – 4,5780 lei, iar în prima oră de tranzacţionare cursul a coborât uşor, la 4,5710 – 4,5740 lei/euro.

Ulterior, cotaţiile au urcat treptat până la un maxim de 4,5790 lei/euro, iar dealerii spun că ordinele de cumpărare de euro au venit atât de la jucători străini, cât şi de la locali.

Potrivit dealerilor, după acest maxim au apărut în piaţă ordine de vânzare de valută, cel mai probabil intervenţii indirecte din partea BNR, iar cursul a revenit spre 4,57 lei/euro.

Rreferinţa BNR a urcat foarte uşor marţi, de la 4,5687 lei/euro la 4,5693 lei/euro.

Leul s-a apreciat însă în raport cu dolarul, iar referinţa a coborât cu 1,05 bani, de la 3,5248 lei/dolar la 3,5143 lei/dolar.

În acelaşi timp, cursul oficial leul/franc elveţian a crescut foarte uşor, de la 3,7794 lei/franc la 3,7799 lei/franc.

Cursurile de referinţă leu/dolar şi leu/franc sunt calculate de Banca Naţională a României în funcţie de paritatea leu/euro şi ratele de schimb euro/dolar şi euro/franc.

Dobânzile practicate marţi de bănci pentru depozitele plasate (ROBID) şi atrase (ROBOR) cu scadenţa la o zi erau apropiate de cele de luni, respectiv la 5,13 – 5,63% pe an. Totodată, randamentele pentru depozitele cu scadenţa la o săptămână au staţionat şi ele, la 5,2 – 5,7% pe an.

Te-ar mai putea interesa și
Casa Albă dezminte că Trump ar fi dat ordinul de limitare a rețelei militare de satelit Starshield în Ucraina – AFP
Casa Albă dezminte că Trump ar fi dat ordinul de limitare a rețelei militare de satelit Starshield în Ucraina – ...
Un oficial american de rang înalt a declarat vineri pentru AFP că preşedintele Donald Trump "nu a dat niciodată" ordinul de a se limita sistemul reţelei militare Starshield în Ucraina,......
Comitetul Politic al USR a decis în unanimitate ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului Niculescu
Comitetul Politic al USR a decis în unanimitate ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului ...
Comitetul Politic al Uuniunii Salvați România a decis vineri, în unanimitate, ca parlamentarii partidului să voteze împotriva ...
Drone Flight încheie un parteneriat Autel Robotics și devine dealer autorizat în România a dronelor fabricate de compania chinezească
Drone Flight încheie un parteneriat Autel Robotics și devine dealer autorizat în România a dronelor fabricate de compania ...
Drone Flight România a anunțat astăzi că a devenit partener oficial și dealer autorizat Autel Robotics în România. ...
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen, cel mai mare producător auto european, a salutat acordul de vineri dintre Germania şi Franţa referitor la ...