Leul se apreciază semnificativ faţă de euro, dar cade în raport cu dolarul şi francul

Economica.net
27 06. 2016
100_lei_bani_3356_93226300

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat un curs de referinţă de 4,5152 lei/euro, 4,1990 lei/franc elveţian şi 4,0924 lei/dolar. Leul s-a apreciat astfel cu 2 bani faţă de euro, iar cursul leu-euro s-a întors la nivelul de joi, ziua înaintea publicării referendumului din Marea Britanie. Faţă de dolarul american, leul s-a depreciat cu aproape doi bani. De asemenea, deprecierea faţă de francul elveţian a fost tot de doi bani.

Leul s-a apreciat însă puternic faţă de lira sterlină. Cursul RON-GBP a câştigat nu mai puţin de 24 de bani faţă de cel anunţat de BNR vineri, zi în care lira pierduse încă 22 de bani. Cursul BNR valabil astăzi este de 5,4295 lei pentru o liră sterlină.

Leul a început să se aprecieze încă de dimineaţă, confirmân aşteptările analiştilor de la ING, care se aşteptau la un câştig modest, având în vedere atmosfera pozitivă din pieţele globale din această dimineaţă, după ce a închis şedinţa de vineri cu o depreciere de doar 0,2%.

„Leul a închis şedinţa de vineri cu o depreciere de doar 0,2%, lângă 4,5250/EUR. În pofida incertitudinilor generate de votul pentru ieşirea Marii Britanii din UE, perechea EUR/RON a scăzut după saltul iniţial, mişcare sprijinită posibil de faptul că banca centrală s-a aflat în piaţă pentru a oferi lichiditate (creşterea ratelor din piaţa monetară ar putea indica acest lucru). Această evoluţie a venit şi în contextul unor intervenţii verbale din partea unui membru al board-ului şi a altor oficiali ai BNR. Între timp, valutele din regiune au fost mult mai volatile, cu forintul şi zlotul închizând cu o depreciere de peste 1% şi 2%, respectiv (chiar dacă şi aceste monede au recuperat o mare parte din pierderi după reacţia negativă iniţială în urma votului pentru Brexit). Astăzi am putea vedea un câştig modest pentru leu, având în vedere atmosfera pozitivă din pieţele globale din această dimineaţă”, se spune în raport.