Leul se apreciază uşor. Euro rămâne peste 4,42 lei

Economica.net
05 04. 2013
_dsc0616_31034900

Cursul de schimb a fluctuat uşor în jurul nivelului de 4,42 lei/euro în prima oră a şedinţei interbancare de vineri, într-o piaţă unde volumele de tranzacţionare au continuat să fie reduse.

La deschidere, euro a fost cotat la 4,4170 – 4,4200 lei, respectiv cu 0,3 – 0,45 bani sub cotaţiile de joi din jurul orei 16:30, de 4,4215 – 4,4230 lei/euro.

Ulterior, cotaţiile au crescut uşor peste 4,42 lei/euro, astfel că la scurt timp după ora 10:00 băncile cotau euro la 4,4210 – 4,4230 lei.

Volumele de tranzacţionare sunt reduse atât pe piaţa locală, cât şi pe cele din regiune, potrivit dealerilor.

Ieri, BNR a anunţat un curs de referinţă de 4,4281 lei/euro şi 3,4597 lei/dolar.