Leul se apropie de minimul istoric. Cursul a urcat aproape de 4,65 lei/euro pe piaţa interbancară

Economica.net
03 08. 2012
leu_curs_de_schimb_75285500_91973500_55746400

În debut, euro era cotat în jur de 4,62 lei/euro, sub cotaţiile de joi seară, când schimburile se perfectau în jurul nivelului de 4,63 lei/euro.

În prima oră de transfer cursul a urcat treptat până la 4,6400 – 4,6430 lei/euro, iar dealerii spun că banca centrală este prezentă în piaţă pentru a tempera deprecierea.

„Volume transferate au început să crească, iar presiunea pe leul va continua”, a spus dealerul unei bănci.

Curtea Constituţională a amânat, joi, până în 12 septembrie, o decizie privind referednumul de demitere a lui Traian Băsescu, urmând să verifice listele electorale, astfel că tensiunile politice vor continua să afecteze leul.

Referinţa publicată joi de Banca Naţională a României (BNR) a urcat la 4,6097 lei/euro, revenind peste pragul de 4,6 unităţi, după doar trei zile în care a stat sub acest nivel.

În sesiunea precedentă cursul s-a plasat la 4,5885 lei/euro.

Pentru dolar rata de referinţă a urcat cu 2,43 bani, la 3,7528 lei/dolar, iar cursul pentru franc a crecut cu 1,45 bani, la 3,8355 lei/franc.

Nivelul maxim istoric pentru euro a fost atins pe piaţa interbancară săptămâna trecută, marţi, la 4,65 lei/euro, iar la nivelul referinţei recordul a fost de 4,6397 lei/euro.

Moneda naţională s-a apreciat puternic luni, după ce primele date de la referendumul de demitere a preşedintelui Băsescu au arătat că nu se va îndeplini cvorumul de 50% plus unu. Cei mai mulţi jucători străini au ales să-şi închidă din poziţii, însă dealerii nu au exclus şi o prezenţă discretă a BNR.

Ulterior, în şedinţele de marţi şi miercuri, cererea comercială de euro a întors cotaţiile pe creştere, potrivit dealerilor, pe volume reduse de transfer.

Dobânzile afişate de băncile comerciale pentru plasamentele cu scadenţă la o zi au rămas în intervalul 4,75 – 5,25%.