Leul se „bate“ cu dinarul sârbesc în topul deprecierilor europene

Economica.net
01 11. 2012
curs_leu_euro_62040400

Dinarul sârbesc a marcat cea mai mare depreciere faţă de Euro (6,8%), urmat de leul moldovenesc cu 5,5% şi, respectiv, de leul românesc cu o scădere de 5,3%, după primele 10 luni ale anului, potrivit unei analize a acsei de brokeraj Noble Securities, primită la erdacţia ECONOMICA.NET.

„Din punct de vedere al performanţelor economice ale României în acest an, scăderea leului este oarecum nemeritată, dacă analizăm situaţiile ţărilor ale căror monede naţionale au marcat deprecieri mai mari sau comparabile cu a sa“, a arătat Victor Safta, director general Noble Securities..

Scăderea leului reflectă prioritar neîncrederea investitorilor în mediul local, considerându-l mai puţin sigur din cauza instabilităţii induse de situaţiile politice tensionate care au apărut în acest an”, completează Victor Safta.

România a avut o creştere economică de 0,8% pe primul semestru al acestui an, iar prognozele pe anul în curs şi pe cel viitor sunt favorabile, „în contextul în care cea mai mare parte a Europei are în faţă recesiunea“.

În acelaşi timp, Serbia este „într-o situaţie critică, luptându-se să reducă un deficit aflat mult timp la un nivel de peste 7% , acordul cu FMI este suspendat, inflaţia în creştere, economia în scădere etc“.

Totodată, Republica Moldova se confruntă cu un val de criză, inclusiv pe fondul secetei accentuate din acest an.

Forintul maghiar şi zlotul polonez rămân monedele din Europa cu cele mai mari câştiguri faţă de Euro, după primele zece luni, de 9,2% şi, respectiv, 7,3%.

“O evoluţie interesantă o are lira turcească, destul de puţin afectată de situaţia tensionată din regiunea sa, aceasta marcând pe piețele financiare o apreciere de cca 4,6% faţă de Euro în acest an. Potenţialul economic al Turciei este atât de interesant pentru investitori, încât se pare că eclipsează alte evenimente”, a precizat Victor Safta.

Economia Turciei este a 16-a în lume, crescând accelerat în ultimii ani (9% în 2010 şi 8,5% în 2011). „Riscul supraîncălzirii economiei a fost disipat în 2012, creşterea economică prevăzută fiind în jurul valorii de 3%“, mai spune raportul Noble Securities, – sucursala România, membru al grupului financiar european Getin Noble Bank Groups of Companies & Getin Holding.