Leul se depreciază pe interbancar. Cotaţiile fluctuează în jur de 4,49 lei/euro la începutul zilei

Economica.net
13 09. 2012
leu_curs_de_schimb_75285500_04370100

La deschidere euro era cotat la 4,4860 lei/euro, în scădere faţă de nivelul de la finalul sesiunii interbancare de miercuri, când băncile afişau cotaţii de 4,4905 – 4,4950 lei/euro.

Ulterior, cursul a crescut uşor, pe volume reduse, iar în jurul orei 10:15 schimburile se perfectau la 4,4915 – 4,4940 lei/euro.

Banca Naţională a României (BNR) a stabilit miercuri un curs de referinţă de 4,4881 lei/euro, cu 0,47 bani mai mare faţă de marţi, când s-a plasat la 4,4834 lei/euro.

Pentru moneda americană, cursul a continuat însă să coboare, cu 3,03 bani, de la 3,5031 lei/dolar la 3,4728 lei/dolar.

În acelaşi timp, referinţa pentru francul elveţian a scăzut foarte uşor, de la 3,7120 lei/franc la 3,7115 lei/franc, ajutată de aprecierea euro în raport cu dolarul.

Dobânzile afişate joi dimineaţă de bănci pentru depozitele cu scadenţa la o zi au rămas în intervalul 4,7-5,2%.