Leul se depreciază pe interbancar. Euro sare de 4,47 lei în prima oră

Cursul a urcat peste 4,4700 lei/euro în prima oră a şedinţei, iar BNR a intervenit pentru a tempera deprecierea leului, pe fondul aversiunii la risc a jucătorilor străini, cauzată de instabilitatea politică din România după ce USL a schimbat marţi preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor.
Economica.net - mie, 04 iul. 2012, 07:41
Leul se depreciază pe interbancar. Euro sare de 4,47 lei în prima oră

Primele tranzacţii de miercuri au fost realizate la 4,4650 – 4,4670 lei/euro, cu mai mult de un ban peste ultimele cotaţii de marţi, de 4,4534 – 4,4540 lei/euro.

Imediat după deschidere, unele ordine de cumpărare de euro din partea unor jucători de la Londra au ridicat cotaţiile până la un maxim al primei ore de 4,4720 – 4,4730 lei/euro, potrivit dealerilor.

„Unii brokeri de la Londra au început să ia poziţii pe deprecierea leului după tot ce s-a întâmplat ieri în mediul politic din România. Este clar că este instabilitate politică, iar după modul în care au fost înlăturaţi din funcţii preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor s-a văzut clar că USL şi celelalte partide care îi susţin nu respectă Costituţia. Astfel de lucruri nu fac decât să crească aversiunea la risc a jucătorilor străini, care nu mai percep în aceste momente leul ca o monedă emergentă ci ca una cu grad ridicat de risc, iar singura poziţie pe care o pot lua este să mizeze pe deprecierea leului”, a comentat un dealer.

Ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, spunea marţi că este „profund preocupat de orice încercare de ameninţare a independenţei instituţiilor democratice”, menţionând că „manipularea sau ameninţările” la adresa instituţiilor vor fi motiv de îngrijorare pentru Guvernul SUA.

După ce cursul a depăşit nivelul de 4,4700 lei/euro în piaţă au fost plasate mai multe ordine de vânzare de euro din partea unor bănci locale, care au reuşit să readucă rata de schimb uşor sub 4,47 lei/euro.

În jurul orei 10:00, euro era cotat la 4,4685 – 4,4705 lei, cu 1,51 – 1,65 bani sub închiderea de marţi.

„Cel mai probabil BNR intervine din nou în piaţă prin vânzări indirecte de euro, pentru a tempera deprecierea leului. Este foarte posibil ca până la fixing (când BNR ia cotaţiile din piaţă pentru a anunţa cursul de referinţă – n.r.) cotaţiile să stea sub 4,47 lei/euro şi poate să coboare uşor, astfel încât cursul de referinţă să nu depăşească maximul istoric (de 4,4662 lei/euro, atins pe 24 mai -n.r.). În a doua parte a zilei rămâne de văzut ce se va mai întâmpla, dacă BNR va continua să intervină pentru a apăra leul”, a menţionat dealerul.

El a adăugat că momentan de instabilitatea politică nu a afectat cotaţiile obligaţiunilor şi ale costurilor asigurării datoriilor împotriva riscului de neplată, prin intermediul contractelor credit default swaps (CDS).

Cursul de referinţă anunţat de Banca Naţională a României (BNR) a crescut foarte uşor, de la 4,4496 lei/euro la 4,4505 lei/euro.

În acelaşi timp, paritatea oficială leu/franc elveţian a ajuns la de 3,7043 unităţi, după ce luni a fost la 3,7044 lei/franc.

Leul s-a depreciat în raport cu dolarul, astfel că rata de referinţă pentru dolar a avansat cu 1,39 bani, la 3,5347 lei/dolar, de la nivelul din ziua precedentă, de 3,5208 lei/dolar.

Cursurile de referinţă leu/dolar şi leu/franc sunt calculate de Banca Naţională a României în funcţie de paritatea leu/euro şi ratele de schimb euro/dolar şi euro/franc.

Băncile comerciale au afişat miercuri dimineaţă dobânzi de 5% – 5,5% pe an pentru depozitele cu scadenţa la o zi, apropiate de cele de marţi, de 4,83% – 5,3% pe an.

Te-ar mai putea interesa și
Lenovo lansează Tab Plus Gen 2, pentru o experiență de divertisment mai intuitivă și mai captivantă
Lenovo lansează Tab Plus Gen 2, pentru o experiență de divertisment mai intuitivă și mai captivantă
Lenovo lansează Tab Plus Gen 2, cea mai nouă generație din această gamă, special concepută să răspundă modului din ce în ce mai dinamic în care utilizatorii consumă conținut media,......
Platforma X deținută de Elon Musk are de astăzi un nou rival european. Rețeaua W a fost lansată astăzi
Platforma X deținută de Elon Musk are de astăzi un nou rival european. Rețeaua W a fost lansată astăzi
Reţeaua de socializare W, care doreşte să fie o alternativă europeană la reţeaua X, platforma deţinută de Elon Musk, ...
Intră bani elvețieni în România. 11 programe în valoare de 221,5 milioane de franci elvețieni au ajuns în etapa de implementare
Intră bani elvețieni în România. 11 programe în valoare de 221,5 milioane de franci elvețieni au ajuns în etapa de ...
Cele 11 programe finanțate prin cea de-a doua Contribuție Elvețiană, în valoare totală de aproximativ 221,5 milioane ...
Trump spune că a ajuns la un acord cu Iranul pentru a evita o catastrofă econmică și că SUA și-au atins obiectivele politice
Trump spune că a ajuns la un acord cu Iranul pentru a evita o catastrofă econmică și că SUA și-au atins obiectivele ...
Preşedintele american Donald Trump a declarat miercuri că acordul-cadru încheiat cu Iranul, dar ale cărui detalii cele ...