Lewis Hamilton, emirul Formulei 1. A câştigat cursa de la Abu Dhabi

Pilotul britanic a obţinut în Emiratele Arabe Unite a treia victorie din acest sezon. Campionul mondial, Sebastian Vettel, a abandonat încă din primul tur.
Economica.net - D, 13 nov. 2011, 15:02

Pentru prima oară în acest sezon de Formula 1 Sebastian Vettel a abandonat într-o cursă. Prea târziu, ar spune rivalii, resemnaţi că au mai pierdut un titlu în faţa campionului german, însă evenimentul merită semnalat atât timp cât pilotul Red Bull a câştigat în acest sezon 11 din cele 18 curse disputate.

Abandonul lui Vettel s-a consemnat chiar în primul tur al Marele Premiu al Emiratelor Arabe Unite, de la Abu Dhabi. El a virat prea tare în prima curbă şi a ieşit în decor, spărgându-şi pnuel dreapta spate. A intrat la boxe, pentru a-l schimba, dar acolo i s-au găsit mai multe probleme mecanice şi s-a oficializat abandonul său.

În aceste condiţii, penultima etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, de la Abu Dhabi, a fost câştigată de pilotul britanic Lewis Hamilton (McLaren Mercedes), care a fost urmat de Fernando Alonso (Ferrari) şi de Jenson Button (McLaren-Mercedes). A fost a treia victorie a sezonului pentru Lewis Hamilton.

Clasamentul general înaintea ultimei etape, programate pe 27 noiembrie în Brazilia.

1. Sebastian Vettel    374 p
2. Jenson Buton        255 p
3. Fernando Alonso    245 p
4. Mark Webber        233 p
5. Lewis Hamilton    227 p
6. Felipe Massa        108 p
7. Nico Rosberg        83 p
8. Michael Schumacher    76 p

Te-ar mai putea interesa și
Planul lui Siegfried Mureşan „împrumutat” de la Republica Moldova. Program de guvernare
Planul lui Siegfried Mureşan „împrumutat” de la Republica Moldova. Program de guvernare
Prim-ministrul desemnat, Siegfried Mureşan, a anunţat că va propune în programul de guvernare o comasare voluntară a comunelor, preluând astfel modelul implementat de Republica Moldova....
12 crize în 12 luni pentru România. Efect în lanţ, începând din această toamnă – Criza preţurilor este foarte probabilă (AEI)
12 crize în 12 luni pentru România. Efect în lanţ, începând din această toamnă – Criza preţurilor este foarte ...
România ar putea intra, începând din toamna acestui an, într-o perioadă în care vulnerabilităţile energetice, bugetare, ...
Dispută comercială UE-China: Beijingul respinge plafonarea exporturilor de hibride plug-in la 15% din piața europeană
Dispută comercială UE-China: Beijingul respinge plafonarea exporturilor de hibride plug-in la 15% din piața europeană
Relațiile comerciale dintre Uniunea Europeană și China riscă o nouă escaladare după ce Ministerul Comerțului de la ...
Noul Guvern – Ce spune Siegfried Mureşan despre audierile miniştrilor propuşi, în Parlament
Noul Guvern – Ce spune Siegfried Mureşan despre audierile miniştrilor propuşi, în Parlament
Prim-ministrul desemnat, Siegfried Mureşan, a anunţat că va solicita conducerii Parlamentului ca audierile miniştrilor ...