Liberalii se gândesc la noi reguli pe piața de energie: plată în avans pentru contractele forward, restricții la tranzacționare

16 02. 2022
Florin Citu

Iată declarația lui Cîțu:

”Pe piața forward, se vând contractile la termen, astăzi nu este nevoie să plătești nimic până nu ai contractual. Este o formă de contract, a fost acceptată, există această formă de contract. Ne-am propune ca într-o anumită perioadă, nu știu, o lună de zile, după ce s-a încheiat acest contract, să vii cu banii și să plătești, pentru că altfel, cineva care încearcă să facă speculații, nu ar mai face pentru că încearcă să pună banii jos.

Al doilea lucru, companiile de stat din România, într-o perioadă de criză, poate ar trebui să ne gândim să nu lăsăm așa mult să vândă toată producția pe piața forward, măcar o parte din ea să o păstreze pentru situații de criză. Să spunem, în situații de criză nu poți să vinzi pe piața forward decât “x” din producție.

Din păcate, anul acesta, producția de energie a fost vândută, în mare parte pentru 2022, dar trebuie să învățăm din această lecție. Sunt două soluții pe care noi le-am susține. Una este să trebuiască să plătești, după o lună de zile, o parte din contract. A doua, companiile de stat să nu mai vândă toată producția  forward, să vândă doar o parte din ea”, a spus președintele PNL.

Declarația șefului PNL survine în contextul în care Guvernul caută soluții aplicabile după 1 aprilie, când expiră actualul mecanism de plafonare/compensare a prețurilor/facturilor de gaze și energie electrică pentru consumatorii casnici și industriali

Dacă pentru prima soluție, cea de a se plăti la momentul semnării contractului o parte din banii pentru energia cumpărată, și nu toți banii la momentul livrării, este posibil ca ideea lui Cîțu să poată fi adoptată pentru ce se semnează de acum încolo, pentru cealaltă situația este mai complicată.

Potrivit unei OUG adoptate chiar la finalul anului trecut (OUG 143/2021), producătorii de energie sunt obligați să vândă cel puțin 40% pe piețele cu livrare la termen, nu pe piețele spot, intrazilnică sau pe piața de echilibrare. Ideea ar fi fost de a crește oferta pe piața de contracte bilaterale, astfel încât prețurile să scadă. Acum, șeful liberalilor spune invers: cantitățile ofertate în piețele forward să scadă!