Liberty a finalizat preluarea ArcelorMittal și vrea să-și crească vânzările cu 50% în trei ani

Liberty Steel, parte a GFG Alliance, companie deținută la nivel global de Sanjeev Gupta, a încheiat astăzi achiziția de la ArcelorMittal a șapte fabrici de oțel și a cinci centre de servicii în șapte țări din Europa.
Economica.net - mar, 02 iul. 2019, 18:28
Liberty a finalizat preluarea ArcelorMittal și vrea să-și crească vânzările cu 50% în trei ani

Tranzacția de 740 de milioane de euro poziționează Liberty în top 10 producători de oțel la nivel global, cu excepția Chinei, cu o capacitate de laminare de peste 18 milioane de tone.

Aceasta este cea mai mare tranzacție într-o singură tranșă realizată de GFG, în urma căreia Alianța ajunge la un număr de aproximativ 30.000 de angajați în 30 de țări.

Cele șapte unități, care au devenit astăzi parte din Liberty, dețin în total un număr de 14.000 de angajați și includ cele mai importante fabrici de oțel din Ostrava în Republica Cehă și Galați în România, precum și laminoarele de la Skopje (Macedonia de Nord), Piombino (Italia), Dudelange (Luxemburg) și două fabrici în apropiere de Liège în Belgia. Centrele de servicii se află în Franța și Italia.

Capacitate de laminare de 10 mil. tone

Aceste unități, cu o capacitate totală de laminare de peste zece milioane de tone pe an, furnizează oțel pentru mai multe industrii cheie din Europa, printre care: sectorul de construcții și al produselor de infrastructură, industria automobilelor, industria aerospațială, de energie, de echipamente industriale, de produse de consum și de materiale de construcții. Liberty Steel își propune ca în următorii trei ani să crească cu aproximativ 50% vânzările cu ajutorul acestor unități de producție.

După anunțul făcut astăzi, urmează o evaluare 100 de zile, timp în care Liberty Steel, în colaborare cu managementul local, sindicatele, clienții și furnizorii, va finaliza o analiză cuprinzătoare a fabricilor, pentru a explora oportunitățile de investiții și a dezvolta planuri detaliate ca să stimuleze competitivitatea, să extindă gama de produse și să susțină creșterea vânzărilor. Pe termen mediu, Liberty va lua în calcul oportunitatea de a produce oțeluri de o calitate superioară cu un profil de producție mai flexibil.

Ca parte a unei coaliții globale de companii industriale, aceste unități de producție se alătură strategiei GREENSTEEL implementată de Liberty Steel și GFG, pentru a crea o afacere sustenabilă din punct de vedere economic și de mediu, bazată pe metode de producție cu emisii scăzute de carbon.

„Acesta este un pas foarte important pentru noi și un reper în evoluția GFG. Suntem extrem de mândri să primim în familia GFG o echipă solidă, înalt calificată și dedicată. Așteptăm cu nerăbdare să lucrăm împreună pentru a crea un viitor promițător și sustenabil pentru industria noastră. Aceste fabrici vor juca un rol cheie în strategia noastră globală de a crea un business sustenabil în industria oțelului, cu un lanț valoric integrat, de la materie brută la produse finite de înaltă calitate, distribuite în piețe competitive”, spune Sanjeev Gupta, președintele executiv al GFG.

Grupul Liberty a fost consiliat cu privire la tranzacție de Wyelands Capital, divizia de servicii financiare a GFG Alliance, iar consultanța financiară a fost asigurată de Jefferies International Ltd.

Te-ar mai putea interesa și
Execuția bugetară la șapte luni: deficitul se reduce cu 28,36 miliarde de lei față de 2025 și coboară la 2,34% din PIB
Execuția bugetară la șapte luni: deficitul se reduce cu 28,36 miliarde de lei față de 2025 și coboară la 2,34% din PIB
Execuția bugetului general consolidat pe primele șapte luni ale anului 2026 s-a încheiat cu un deficit de 48,08 miliarde de lei, cu 28,36 miliarde de lei mai mic față de deficitul de 76,44......
Google Maps afişează în SUA Lacul America în loc de Lacul Ontario, conform decretului lui Trump
Google Maps afişează în SUA Lacul America în loc de Lacul Ontario, conform decretului lui Trump
Platforma Google Maps a schimbat pe hărţi numele Lacului Ontario în Lacul America pentru utilizatorii din Statele Unite, ...
Tripoli – Siria şi Libia îşi oficializează apropierea diplomatică
Tripoli – Siria şi Libia îşi oficializează apropierea diplomatică
Ministrul sirian de externe, Asaad al-Shaibani, a oficializat duminică, la Tripoli, revenirea diplomatică a Siriei în ...
Strâmtoarea Ormuz – Iranul anunţă că un petrolier de mari dimensiuni a luat foc după ce a lovit mine
Strâmtoarea Ormuz – Iranul anunţă că un petrolier de mari dimensiuni a luat foc după ce a lovit mine
Iranul a transmis luni că o navă a lovit mine în timpul unei tentative "ilegale" de a traversa Strâmtoarea Ormuz, ceea ...