Liberty intenţionează să crească capacitatea combinatului ArcelorMittal Galaţi cu 1 milion de tone până în 2021-2022

Grupul britanic Liberty are planuri de creştere a capacităţii Combinatului ArcelorMittal Galaţi cu 1 milion de tone până în anul 2021-2022, precum şi intenţia de a investi în producţia primară de oţel şi în cea de rulouri laminate la cald, informează un comunicat al grupului.
Economica.net - vin, 26 oct. 2018, 15:50
Liberty intenţionează să crească capacitatea combinatului ArcelorMittal Galaţi cu 1 milion de tone până în 2021-2022

Planurile de creştere pentru combinatul siderurgic de la Galaţi au fost discutate joi, la Bucureşti, de către Jon Bolton, Chief Executive Officer al companiei Liberty Steel, cu Viorel Ştefan, viceprim-ministru al României.

„Oficiali ai Liberty House s-au întâlnit cu reprezentanţi ai echipei de management şi ai sindicatelor de la Galaţi şi au discutat despre planurile de creştere a capacităţii cu 1 milion de tone până în anul 2021-2022, precum şi despre intenţia de a investi în producţia primară de oţel şi în cea de rulouri laminate la cald. Jon Bolton a discutat cu Viorel Ştefan şi despre oportunităţile pe care le oferă colaborarea cu Guvernul României pentru a susţine planurile ambiţioase de creştere şi de investiţii în infrastructură” , se menţionează în comunicat.

Potrivit sursei citate, aceste oportunităţi includ, pe de o parte, creşterea capacităţii de producţie a combinatului, iar pe de altă parte, investiţiile în educaţie, cercetare şi dezvoltare precum şi explorarea potenţialului de a crea noi produse din oţel cu o valoare adăugată.

În momentul de faţă Liberty fabrică produse ce pot completa oferta existentă a combinatului de la Galaţi şi astfel susţine actualul plan de dezvoltare în România. Aceste produse includ produse tubulare pentru petrol şi gaze naturale, şine pentru căile ferate, produse speciale pentru industria aviatică şi de apărare.

În plus, a fost adusă în discuţie posibilitatea colaborării şi pe alte paliere cu Alianţa GFG, cum ar fi: servicii financiare, energie, infrastructură şi zona imobiliară. Rolul Fundaţiei GFG în încurajarea, susţinerea şi promovarea tinerilor care îşi doresc să urmeze o carieră în zona industrială a fost, de asemenea, o prioritate pe agenda discuţiilor.

„Pentru Liberty House, relaţia cu Guvernul României este foarte importantă şi există deschidere pentru colaborări viitoare”, se mai spune în comunicat.

În data de 12 octombrie, Grupul britanic Liberty, parte a Alianţei mondiale GFG aparţinând omului de afaceri Sanjeev Gupta, a anunţat un acord condiţionat pentru cumpărarea a patru combinate siderurgice din Europa, respectiv ArcelorMittal de la Galaţi, România, şi Ostrava din Republica Cehă, precum şi laminoarele de la Skopje din Macedonia şi Piombino din Italia.

Conform unui comunicat de presă, cele patru combinate au peste 12.500 de angajaţi şi vor poziţiona grupul în centrul industriei siderurgice de pe continent. Tranzacţia ar majora capacitatea de laminare totală a Grupului Liberty la peste 15 milioane de tone pe an.

Finalizarea procesului de achiziţie a pachetului de dezinvestire (format din combinatele de la Ostrava, Galaţi, Skopje şi Piombino) depinde de finalizarea achiziţiei combinatului Ilva de către Arcelor Mittal şi este condiţionat de aprobarea Uniunii Europene precum şi de concluziile consultărilor cu consiliile angajaţilor la nivel local şi european.

Grupul Liberty face parte din Alianta GFG, un grup mondial de întreprinderi din industria energetică, minieră, metalurgică, inginerie, logistică şi servicii financiare, cu sediul la Londra, cu centre suplimentare în Dubai, Hong Kong, Singapore, Sydney, Paris şi New York şi o prezentă în aproximativ 30 de ţări la nivel mondial. Alianţa, care are un efectiv de angajaţi de aproximativ 14.000 persoane şi o cifră de afaceri ce depăşeşte 15 miliarde de dolari, include întreprinderi industriale şi metalurgice integrate sub marca „Liberty”, un grup de resurse, energetic, transport şi infrastructură sub marca „SIMEC”, precum şi Wyelands, o filială bancară şi financiară, precum şi o filială imobiliară, JAHAMA Estates.

Te-ar mai putea interesa și
Kia Romauto intră pe nișa GPL în România. Concurență pentru Dacia și Renault
Kia Romauto intră pe nișa GPL în România. Concurență pentru Dacia și Renault
Kia Romauto, importatorul mărcii Kia pe piața locală, își diversifică portofoliul comercial printr-o nouă linie de business axată pe reducerea costurilor de exploatare prin instalarea......
Ahold Delhaize, proprietarul Mega Image și Profi, a adus 64 milioane de euro la business-ul din România
Ahold Delhaize, proprietarul Mega Image și Profi, a adus 64 milioane de euro la business-ul din România
Retailerul olandezo-belgian Ahold Delhaize, proprietarul lanțurilor Mega Image și Profi, și-a capitalizat firma din România ...
FOTO Conturile de pensie a 8,3 milioane de români au explodat după demiterea Guvernului Bolojan. Plusul din Pilonul 2 este de trei ori cât inflația. Cât aveți în plus și care e reversul medaliei
FOTO Conturile de pensie a 8,3 milioane de români au explodat după demiterea Guvernului Bolojan. Plusul din Pilonul 2 este ...
Sumele deținute de cei peste 8,3 milioane de români cu contribuție obligatorie în sistemul de pensii administrate privat ...
Tranzacție în brokerajul de asigurări: Cosmin Angheluță nu este implicat în planurile lui Antonio Babeti, fost Globasig, pentru înființarea unui nou broker
Tranzacție în brokerajul de asigurări: Cosmin Angheluță nu este implicat în planurile lui Antonio Babeti, fost Globasig, ...
Cosmin Angheluță, profesionist cu o experiență de peste 25 de ani în asigurări și fost director adjunct al Gothaer, ...