Liberty Steel estimează că producția sa de oțel va scădea cu 20% – 30%, Galațiul va fi afectat. Gupta va discuta cu premierul Orban

Grupul Liberty Steel estimează o reducere a producţiei de oţel de 20-30%, pentru o perioadă de minimum trei luni şi maximum un an, reducere care va afecta şi România, a anunţat luni, la Galaţi, în cadrul unei conferinţe de presă, Sanjeev Gupta (foto), preşedintele executiv al GFG Liberty Steel, care are în portofoliu şi combinatul siderurgic de la Galaţi, informează Agerpres.
Economica.net - lun, 25 mai 2020, 15:29
Liberty Steel estimează că producția sa de oțel va scădea cu 20% - 30%, Galațiul va fi afectat. Gupta va discuta cu premierul Orban

Omul de afaceri a precizat însă că nivelul şi valoarea investiţiilor programate a se realiza în combinatul de la Galaţi nu vor fi diminuate.

„Ne aşteptăm la o reducere de 20-30%. Şi România este deja impactată de acest lucru. Ne aşteptăm ca pentru următoarele nouă – 12 luni acest fenomen să continue. Ne-am adaptat producţia la acest nivel redus al cererii şi nu cred că situaţia se va schimba în perioada imediată”, a spus Sanjeev Gupta.

Gupta a menţionat că pentru reducerea efectelor economice ale pandemiei s-au luat o serie de măsuri, printre care aceea a şomajului tehnic timp de trei zile, prin rotaţie, pentru personalul TESA, însă o concediere în masă a angajaţilor la Galaţi sau în alte combinate ale Grupului nu este luată deocamdată în calcul.

Preşedintele executiv al GFG Liberty Steel şi-a exprimat încrederea în susţinerea Guvernului şi pe mai departe, în condiţiile în care investiţiile la Galaţi vor continua în perspectiva creşterii vânzărilor pe plan intern, dar a afirmat că pentru menţinerea unei producţii de minimum două milioane de tone de oţel pe an la Galaţi şi în perspectiva creşterii la trei milioane de tone este nevoie inclusiv de ajutorul Executivului din România.

„Sunt câteva lucruri care trebuie făcute pentru Galaţi. Avem nevoie de îmbunătăţiri pe partea de infrastructură. Desigur, am fi foarte bucuroşi dacă Guvernul ar reuşi să găsească soluţii, pentru că nu este treaba noastră să creăm infrastructură pentru combinatul de la Galaţi, dar dacă este nevoie de participarea noastră, o putem face, pentru că dacă combinatul de la Galaţi trebuie să crească, şi noi vrem să crească, şi infrastructura trebuie”, a subliniat Gupta.

Omul de afaceri anunţat că marţi se va întâlni cu premierul Ludovic Orban şi va discuta despre probleme cu care se confruntă siderurgia.

În vara anului 2019, Grupul Liberty Steel a plătit 740 de milioane de euro pentru cumpărarea combinatului de la Galaţi şi a altor şase unităţi de producţie siderurgică şi cinci centre de servicii din şapte ţări europene, achiziţie de la grupul ArcelorMittal, obligat de Comisia Europeană să le vândă, pentru a primit aprobarea de a cumpăra, în schimb, combinatul siderurgic Ilva din Italia. La momentul preluării, Sanjeev Gupta a anunţat investiţii în valoare de un miliard de euro, în termen de 10 ani, în combinatul de la Gala

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...