Libia, somată să-l predea pe fiul lui Gaddafi Curţii Penale Internaţionale

Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe, Catherine Ashton, a îndemnat autorităţile libiene să coopereze deplin cu CPI.
Economica.net - S, 19 nov. 2011, 16:27

Libia este obligată să îl predea pe Seif al-Islam Curţii Penale Internaţionale, anunţă purtătorul de cuvânt al instanţei, iar Uniunea Europeană a îndemnat autorităţile de la Tripoli să coopereze cu CPI.

„Autorităţile libiene trebuie să îl aducă pe Seif al-Islam în faţa justiţiei, respectând procedurile judiciare şi cooperând deplin cu CPI”, a spus Ashton.

Seif al-Islam Gaddafi, fiul fostului lider libian Muammar Gaddafi, a fost arestat în sudul Libiei. Anunţul a fost făcut de noul ministru libian al Justiţiei şi Drepturilor Omului, Mohammed al-Allagui.

„Seif al-Islam, dat în urmărire de Curtea Penală Internaţională, a fost arestat în sudul Libiei”, a declarat ministrul, care este membru al Consiliului Naţional de Tranziţie din Libia.

Şeful operaţiunilor CNT din Zenten, Bashir Taib, a declarat că subordonaţii săi l-au arestat pe Seif al-Islam şi trei colaboratori ai acestuia în regiunea Ubari.

„A fost transferat la Zenten”, la 170 de kilometri sud-vest de Tripoli, precizează el. CPI a emis pe 27 iunie mandat de arestare pe numele lui Seif al-Islam pentru presupusa implicare în crime împotriva umanităţii.

Te-ar mai putea interesa și
Fuziune pe piața caselor de avocatură din România. Compania austriacă Cerha Hempel își extinde prezența în România
Fuziune pe piața caselor de avocatură din România. Compania austriacă Cerha Hempel își extinde prezența în România
Cerha Hempel București a anunțat astăzi că a fuzionat cu societatea de avocatură românească Bohâlțeanu & Asociații (BSMP) și că astfel, începând cu 1 august 2026, își consolidează......
De ce a căzut cea mai mare tranzație cu energie electrică din România. Oficial: Nuclearelectrica a anulat licitațiile de vânzare de energie pe 20 de ani pentru că “nu a existat niciun participant”
De ce a căzut cea mai mare tranzație cu energie electrică din România. Oficial: Nuclearelectrica a anulat licitațiile ...
SNN a confirmat că a oprit licitațiile de vânzare de energie electrică pe 20 de ani de acum înainte, prin contracte ...
Reforma vamală a UE a intrat de astăzi în vigoare. Comisia Europeană susține că sistemul va deveni mai simplu și mai digital în toată Uniunea
Reforma vamală a UE a intrat de astăzi în vigoare. Comisia Europeană susține că sistemul va deveni mai simplu și mai ...
Comisia Europeană (CE) a anunţat luni că reforma vamală a UE a intrat în vigoare, marcând începutul unui sistem vamal ...
Primăria Oradea a semnat contractul de finanțare pentru construirea noului Spital de Boli Infecţioase. Banii vin din Programul Sănătate 2021-2027, după ce inițial proiectul fusese inclus în PNRR
Primăria Oradea a semnat contractul de finanțare pentru construirea noului Spital de Boli Infecţioase. Banii vin din Programul ...
Primăria Municipiului Oradea a anunţat luni semnarea contractului de finanţare pentru construirea şi dotarea noului Spital ...