Licitația pentru 20 de trenuri inter-regionale în România, anulată a doua oară

29 09. 2020
caleferata_23797900

Licitația pentru achiziționarea a 20 de rame electrice inter-regionale noi RE-IR, organizată de Autoritatea pentru Reformă Feroviară, s-a anulat automat deoarece la data limită de depunere ofertă nu au existat ofertanți care au depus ofertă, se arată într-un anunț publicat pe 23 septembrie în SEAP (foto jos).

Este pentru a doua oară când această mega-licitație se anulează. În august, ARF a decis să anuleze procedura, după ce chinezii de la CRRC Qingdao Sifang au obținut la Curtea de Apel București eliminarea unui factor de evaluare.

Chinezii au contestat însă anularea licitației la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC). Pe 9 septembrie, CNSC a admis contestația chinezilor și a obligat ARF să continue licitația în termen de 10 zile de la comunicarea deciziei.

Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a lansat în aprilie procedura de atribuire pentru achiziţia unui număr de 20 de rame electrice destinate serviciilor feroviare de transport călători pe rutele inter-regionale, precum şi a serviciilor accesorii de mentenanţă.

Criteriul de atribuire a fost cel mai bun raport calitate-preţ. În formularul de contract de achiziţii au fost prevăzute două clauze de revizuire: posibilitatea suplimentării perioadei de mentenanţă cu încă 15 ani şi posibilitatea dublării cantităţilor achiziţionate, de la 20 la 40 de rame electrice. Suplimentarea prin dublare a cantităţilor şi serviciilor achiziţionate urma să fie făcută fără organizarea unei proceduri competitive, prin încheierea unui act adiţional.

Valoarea estimată a contractului a fost estimată între 1,311 miliarde de lei, fără TVA, şi 3,711 miliarde de lei, fără TVA. Finanţarea proiectului era asigurată prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020, cofinanţarea fiind asigurată de la bugetul de stat.