Lider sindicat: Privatizarea Oltchim nu a fost discutată cu FMI pentru că este în insolvenţă

Oltchim nu a mai intrat în discuţiile de privatizare cu reprezentanţii FMI deoarece se află în procedură de insolvenţă şi nu că 'ar fi scos la fiare vechi', a declarat marţi pentru AGERPRES, liderul sindicatului Victoria, Corneliu Cernev.
Economica.net - mar, 05 nov. 2013, 13:28
Lider sindicat: Privatizarea Oltchim nu a fost discutată cu FMI pentru că este în insolvenţă

‘Având în vedere că Oltchim se află în procedură de insolvenţă, o procedură legală din care nu poate ieşi decât fie privatizat, fie în faliment, reprezentanţii FMI nu au mai inclus în planul de discuţii cu Guvernul României subiectul Oltchim. Deci în niciun caz, asta nu înseamnă că Oltchim ar fi scos deja la fiare vechi cum se acreditează ideea. Subiectul este deja clar, Oltchim este în linie dreaptă de reorganizare şi implicit de privatizare. În acest sens, luni, ministrul Andrei Gerea va fi prezent la Râmnicu Vâlcea, la platformă pentru a prezenta planul de măsuri care urmează să se aplice’, a precizat Cernev.

Cernev a mai menţionat că discuţiile despre Oltchim se vor purta la nivel ministerial în cursul acestei săptămâni.

‘De fapt la Vâlcea, domnul Gerea şi administratorii judiciari vor prezenta planul de reorganizare, tabloul creditorilor, etapele de parcurs pentru înfiinţarea societăţii Oltchim II, ofertele de angajare pentru privatizarea combinatului şi altele’, a mai adăugat liderul de sindicat.

La finalul discuţiilor cu reprezentanţii FMI, ministrul Finanţelor Daniel Chiţoiu a declarat că Oltchim nu a mai făcut parte din pachetul de negociere şi subiectul nu a fost abordat.

În prezent Oltchim funcţionează la o capacitate de 22%, se află în procedură de insolvenţă din luna ianuarie şi urmează a fi privatizat cel târziu în anul 2014, potrivit ultimelor declaraţii ale oficialilor guvernamentali.

Te-ar mai putea interesa și
Rusia se pregăteşte să îşi redirecţioneze exporturile de cereale către Marea Neagră şi Baltică
Rusia se pregăteşte să îşi redirecţioneze exporturile de cereale către Marea Neagră şi Baltică
Autorităţile ruse au anunţat marţi că se pregătesc să redirecţioneze transporturile de cereale din Marea Azov, după ce mai multe nave au fost atacate pe mare de ucraineni, ceea ce ridică......
Raiffeisen Bank lansează Treasury Flex, pachet care conține cont de economii, tranzacții valutare, dedicat companiilor cu afaceri de peste 7 mil euro
Raiffeisen Bank lansează Treasury Flex, pachet care conține cont de economii, tranzacții valutare, dedicat companiilor ...
Raiffeisen Bank România lansează Raiffeisen Treasury Flex, un pachet integrat de produse și servicii dedicat exclusiv ...
Avertisment de la BNR: România poate suferi zeci de ani din cauza unor politici economice ce ne pot duce pe direcţii greşite (viceguvernatorul Băncii Naţionale a României, Cosmin Marinescu)
Avertisment de la BNR: România poate suferi zeci de ani din cauza unor politici economice ce ne pot duce pe direcţii greşite ...
Politicile economice pot conduce la direcţii greşite, a căror corectare poate necesita costuri vreme de decenii, în lipsa ...
Negocieri despre impactul regulilor privind emisiile de metan asupra securităţii energetice din UE
Negocieri despre impactul regulilor privind emisiile de metan asupra securităţii energetice din UE
Ţările membre ale Uniunii Europene vor dezbate săptămâna aceasta impactul normelor comunitare privind emisiile de metan ...