Liderii europeni de întâlnesc pe 22 şi 23 martie la Bruxelles. Se discută despre Brexit, sistemul de taxare, afacerile externe şi zona Euro

Economica.net
21 03. 2018
ue_82835600_21064500_68722300

Cu acest prilej vor fi adoptate o serie de concluzii privind locurile de muncă la nivel european, creşterea economică şi competitivitatea.

În cadrul formatului Agenda Liderilor, vor fi dezbătute chestiuni legate de taxare la nivel comunitar, în special în ce priveşte economia digitală. De asemenea, în contextul dezbaterii transatlantice cu Statele Unite, preşedintele Consiliului European Donald Tusk a anunţat că la summitul primăverii vor fi discutate şi chestiuni legate de comerţ.

Cu acest prilej Consiliul European va trebui să adopte concluziile privind Balcanii de Vest, înaintea summitului dedicat care va avea loc la Sofia în luna mai. Ca urmare a discuţiilor desfăşurate la reuniunea informală a liderilor UE din 23 februarie 2018, liderii UE vor analiza recentele evoluţii ale blocului comunitar în relaţia cu Turcia, precum şi recentul atac din Marea Britanie asupra lui Serghei Skripal şi a fiicei sale Iulia.

Premierul bulgar, a cărui ţară deţine preşedinţia rotativă a Uniunii Europene, va face o prezentare asupra nivelului de implementare a concluziilor adoptate la precedentul summit european, inclusiv în ce priveşte stadiul reformei Sistemului Comun de Azil European, indică www.consilium.europa.eu.

În ce priveşte dosarul Brexit, Consiliul European va evalua stadiul negocierilor cu Londra.

Cele 19 state din zona Euro vor analiza dezvoltările pe termen lung ale Uniunii economice şi monetare, inclusiv propunerile ambiţioase la nivelul dimensiunii economice şi fiscale.

Anterior, liderii statelor membre UE s-au reunit la 23 februarie în cadru informal la Bruxelles, prilej cu care au discutat despre bugetul post-2020, despre modalitatea de desemnare a succesorului lui Jean Claude-Juncker la preşedinţia Comisiei Europene şi pe marginea dosarului Brexit.

Consiliul European a fost creat în decembrie 1973, ca un organism informal la nivelul Uniunii Europene. Prin Tratatul de la Maastricht (1992), Consiliul European devine un organism oficial (fără să fie una dintre instituţiile Uniunii), iar prin Tratatul de la Lisabona (2009), acesta devine una dintre cele şapte instituţii ale UE. Astfel, Consiliul defineşte orientarea politică generală a UE, dar nu are un rol legislativ la nivelul Uniunii. Consiliul European stabileşte agenda politică, în mod tradiţional prin intermediul ‘concluziilor’ adoptate în cadrul reuniunilor, care identifică subiectele de interes şi măsurile care urmează să fie luate. Din Consiliul European fac parte şefii de stat sau de guvern ai statelor membre ale UE, preşedintele Consiliului European şi preşedintele Comisiei Europene. Deciziile sunt adoptate, în general, prin consens. În anumite situaţii menţionate în tratatele UE, deciziile sunt adoptate cu unanimitate sau cu majoritate calificată.