Liderii europeni studiază „angajamente de securitate” pentru Ucraina pe termen lung

Liderii europeni se vor angaja la summitul lor de joi şi vineri să ofere "angajamente de securitate" pentru Ucraina pe termen lung, potrivit documentului cu proiectul de concluzii ale summitului consultat miercuri de agenţia EFE.
AGERPRES - J, 29 iun. 2023, 08:47
Liderii europeni studiază

„Uniunea Europeană şi statele membre sunt pregătite să contribuie, împreună cu partenerii lor, la viitoare angajamente de securitate pentru Ucraina, care să o ajute să se apere pe termen lung, să descurajeze actele de agresiune şi să reziste eforturilor de destabilizare”, se arată în text.

Nu există însă la ora actuală un consens în rândul statelor membre ale UE asupra a ceea ce ar urma să fie în mod concret astfel de garanţii, dar „este vorba despre un semnal politic clar” de sprijin pentru Kiev, afirmă o sursă diplomatică.

UE iniţiază astfel o dezbatere cu două săptămâni înaintea summitului NATO, unde discuţiile vor fi axate pe garanţiile de securitate şi o aderare în viitor a Ucrainei la Alianţă, aderare cerută insistent de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, asupra căreia însă statele membre nu au o poziţie comună, prioritatea lor acum fiind să ajute cu arme, muniţii, informaţii şi instrucţie armata ucraineană în războiul cu Rusia.

Liderii statelor UE vor începe joi summitul cu o reuniune cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. Ulterior, după-amiază, ei vor avea – fără Stoltenberg – o videoconferinţă cu Zelenski.

În dezbaterea despre Ucraina ei vor aborda şi modalităţi de folosire a fondurilor Băncii Centrale a Rusiei, îngheţate în UE în urma sancţiunilor impuse după atacarea Ucrainei, pentru reconstrucţia acestei ţări, o chestiune complicată sub aspect legal.

O temă importantă pe agenda summitului european va fi şi cea a migraţiei, după acordul privind revizuirea politicii europene de azil adoptat prin majoritate calificată de statele UE la Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) desfăşurat la începutul lunii. Acordul înăspreşte regulile privind dreptul de azil, dar include şi cote obligatorii de refugiaţi pentru statele membre, sau ca alternativă o contribuţie de circa 20.000 de euro pentru fiecare migrant refuzat.

Polonia, care împreună cu Ungaria a votat împotriva acordului, a descris această contribuţie ca fiind de fapt o amendă şi a ameninţat că va încerca prin toate mijloacele să blocheze aplicarea acestui nou mecanism de redistribuire a refugiaţilor, căutând inclusiv aliaţi printre statele UE care, deşi au votat înţelegerea în Consiliului JAI, au rezerve faţă de o asemenea abordare.

Nu este însă clar dacă aceste nemulţumiri vor influenţa dezbaterea la summit sau dacă din cauza lor ar putea fi blocate concluziile reuniunii.

A doua zi a summitului, vineri, se va axa pe chestiunea competitivităţii economice a blocului comunitar, mai ales într-o perioadă când toate puterile mondiale, şi în special SUA şi China, se poziţionează ca lideri în progresele tehnologice legate de tranziţia ecologică şi digitală.

O altă temă se referă la viitoarele reguli fiscale în UE, pe care statele membre doresc să le definitiveze până la sfârşitul anului.

Te-ar mai putea interesa și
Vlad Enăchescu, EVENTIM România: Publicul este mai atent la preț, dar mai ales la raportul dintre preț și relevanță. Nu cred că românii au devenit mai puțin interesați de entertainment, ci doar ceva mai selectivi – Interviu
Vlad Enăchescu, EVENTIM România: Publicul este mai atent la preț, dar mai ales la raportul dintre preț și relevanță. ...
Ce s-a întâmplat cu piața de evenimente în 2026, față de anul trecut? Cum se comportă spectatorul român și cât de atent a devenit cu banii pe care-i cheltuie? Ce spectacole "merg" și care......
Leroy Merlin și-a bugetat investiții de 24,5 milioane de euro pentru anul acesta. Are în lucru trei magazine noi
Leroy Merlin și-a bugetat investiții de 24,5 milioane de euro pentru anul acesta. Are în lucru trei magazine noi
Leroy Merlin România, retailer specializat în construcții, decorațiuni și grădinărit, investește 24,5 milioane de ...
Adevărata sustenabilitate nu se construiește pe hârtie. Ce arată cifrele dincolo de poza oficială
Adevărata sustenabilitate nu se construiește pe hârtie. Ce arată cifrele dincolo de poza oficială
Sustenabilitatea autentică, într-o piață ca a noastră, nu e un scor pe care ți-l dă cineva după ce ai completat un ...
Care sunt cele mai avantajoase tipuri de licitații din România?
Care sunt cele mai avantajoase tipuri de licitații din România?
Când auzi cuvântul „licitație”, probabil te gândești la proceduri complicate, documente stufoase și multă birocrație, ...