Liderii partidelor europene de extremă dreapta cer ca Uniunea Europeană să fie o ‘uniune a naţiunilor’

Economica.net
17 12. 2017
european_union_flag_16307000

Aliate în Parlamentul European în grupul ‘Europa Naţiunilor şi Libertăţilor’, aceste partide s-au reunit în capitala Cehiei pentru a discuta despre cooperarea dintre ele la reuniunea denumită ‘Pentru o Europă a naţiunilor suverane’.

La conferinţa de presă ce a urmat întâlnirii, atât lidera Frontului Naţional francez (FN), Marine Le Pen, cât şi şeful Partidului pentru Libertate (PVV) din Olanda, Geert Wilders, au susţinut ideea creării unei ‘uniuni a naţiunilor’ în locul actualelor structuri comunitare.

Marine Le Pen a susţinut că executivul comunitar ‘a făcut tot răul’ care a condus la ‘creşterea sărăciei, a şomajului şi eşecurilor sociale’, motiv pentru care a apreciat că este nevoie de un model alternativ.

Pe de altă parte, ea a descris intrarea extremei-drepte austriece la guvernare drept ‘un eveniment cu adevărat istoric’ şi a estimat că şi ‘alţii vor urma, pentru că într-un anumit număr de ţări rezistenţa împotriva UE se organizează’.

La rândul său, Geert Wilders a spus că ţările ‘Grupului de la Vişegrad (Cehia, Polonia, Slovacia şi Ungaria – n.red) îşi apără independenţa şi identitatea în interiorul UE’ şi a estimat că de acum înainte şi Austria li se va alătura în respingerea politicilor privind azilul şi imigraţia ‘impuse de UE’.