Liderii UE şi cei ai Chinei se întâlnesc la 1 aprilie prin videoconferinţă

Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi premierul Li Keqiang se vor întâlni pe 1 aprilie cu liderii Uniunii Europene, prin legătură video, a anunţat miercuri Ministerul de Externe chinez, potrivit Reuters şi Xinhua.
AGERPRES - mie, 30 mart. 2022, 12:23
Liderii UE şi cei ai Chinei se întâlnesc la 1 aprilie prin videoconferinţă

Purtătorul de cuvânt al diplomaţiei chineze, Wang Wenbin, a declarat că liderii chinezi se vor întâlni prin videoconferinţă cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, şi cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Aceasta este prima confirmare din partea Beijingului că un summit UE-China va avea loc în această săptămână, scrie Agerpres.

Evenimentul a fost amânat de mai multe ori pe fondul deteriorării relaţiilor între cele două părţi.

Potrivit website-ului consilium.europa.eu, al 23-lea summit UE-China va avea loc pe 1 aprilie, prin videoconferinţă. Uniunea Europeană va fi reprezentată de preşedintele Consiliului European şi preşedinta Comisiei Europene, precum şi de Înaltul Reprezentant pentru afaceri externe şi politică de securitate, Josep Borrell.

Discuţiile cu premierul chinez Li Keqiang sunt programate pentru ora 10:00 (08:00 GMT), iar cele cu preşedintele Xi Jinping pentru ora 14:00 (12:00 GMT).

Principalul subiect va fi reprezentat de războiul din Ucraina, angajamentul comunităţii internaţionale pentru a sprijini Ucraina, criza umanitară dramatică cauzată de agresiunea rusă, natura destabilizatoare a acesteia pentru ordinea internaţională şi impactul său global inerent.

”De asemenea, liderii europeni şi chinez vor discuta despre starea relaţiilor bilaterale şi domeniile de interes comun precum schimbări climatice, biodiversitatea şi sănătatea, precum şi despre modalităţi de a asigura o relaţie comercială mai echilibrată. Uniunea Europeană va folosi această ocazie pentru a sublinia necesitatea menţinerii ordinii internaţionale bazate pe reguli şi valori universale. UE va face apel la reluarea într-o manieră substanţială a dialogului UE-China privind drepturile omului”, indică un comunicat al Consiliului.

Precedentul summit UE-China a avut loc pe 22 iunie 2020, iar la 30 decembrie acelaşi an s-a desfăşurat întâlnirea liderilor UE-China.

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Finanțelor: România mai are de încasat 6,43 de miliarde de euro din PNRR. Comisia Eurpeană va decide până pe 20 noiembrie ce se va întâmpla cu banii
Ministerul Finanțelor: România mai are de încasat 6,43 de miliarde de euro din PNRR. Comisia Eurpeană va decide până ...
Încasarea celor 6,43 de miliarde de euro rămase din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) este esenţială pentru respectarea ţintei de deficit bugetar, în condiţiile în care......
Fondul suveran al Norvegiei, de 2.300 de miliarde de dolari, ar putea investi în mari companii occidentale din industria de apărare
Fondul suveran al Norvegiei, de 2.300 de miliarde de dolari, ar putea investi în mari companii occidentale din industria ...
Fondul suveran al Norvegiei, cel mai mare din lume, ar putea primi permisiunea de a investi în mari companii occidentale ...
Tururi ghidate gratuite pentru familii în Parcul Natural Văcăreşti, azi
Tururi ghidate gratuite pentru familii în Parcul Natural Văcăreşti, azi
Administraţia Parcului Natural Văcăreşti îi invită sâmbătă pe copii şi părinţi să descopere împreună natura ...
Irakul a pierdut 60 de miliarde de dolari de la începutul războiului din Orientul Mijlociu
Irakul a pierdut 60 de miliarde de dolari de la începutul războiului din Orientul Mijlociu
Irakul a pierdut aproximativ 60 de miliarde de dolari de la începutul războiului din Orientul Mijlociu, din cauza scăderii ...