Liderii UE urmează să analizeze mai multe opţiuni pentru plafonarea preţului la gaze

Liderii statelor membre UE vor profita de reuniunea lor de la finele acestei săptămâni pentru a analiza mai multe opţiuni pentru plafonarea preţului gazelor naturale, un subiect care creează divergenţe în UE de mai multe săptămâni, potrivit unei noi variante de lucru a concluziilor summitului din 20-21 octombrie, consultată de Reuters.
AGERPRES - lun, 17 oct. 2022, 09:52
Liderii UE urmează să analizeze mai multe opţiuni pentru plafonarea preţului la gaze

Statele membre UE sunt blocate de mai multe săptămâni cu privire la subiectul necesităţii şi modalităţilor plafonării preţului gazelor, în cadrul eforturilor de ţinere sub control a preţurilor în creştere la energie, în condiţiile în care Europa se îndreaptă spre o iarnă cu livrări limitate de gaze naturale ruseşti, o criză a costului vieţii şi o posibilă recesiune, scrie Agerpres.

Unele state membre, inclusiv Germania, cea mai mare piaţă europeană de gaze, se opun în continuare la ideea plafonării preţului gazelor. Aceste state susţin că impunerea unui plafon de preţ ar putea conduce la creşterea cererii de gaze sau ar aduce ţările în situaţia în care se străduiesc să atragă livrări de gaze de pe pieţele mondiale.

Comisia Europeană urmează să propună, marţi, un set de măsuri destinate contracarării crizei energetice, înainte de summitul liderilor UE.

Potrivit unui diplomat european consultat de Reuters, mai multe state membre, care sunt favorabile plafonării preţului gazelor, se tem că Executivul comunitar nu va avansa opţiunile pe care le-au propus ele. „Creşte nerăbdarea în rândul statelor membre. Aşa că am schimbat viteza şi am pus pe masa discuţiilor toate ideile vehiculate. Aceasta este o modalitate pentru a pune presiune pe Comisie să vină cu cele mai concrete propuneri posibile”, a spus diplomatul.

Cea mai recentă variantă de lucru a concluziilor summitului din 20-21 octombrie arată că liderii UE vor fi de acord „să exploreze un coridor dinamic temporar” privind preţul gazelor naturale până când va fi disponibil un preţ alternativ de referinţă în UE.

Belgia, Grecia, Italia şi Polonia vor un coridor de preţ pentru tranzacţiile angro cu gaze, ceea ce ar însemna un interval de preţ cu o valoare centrală mai mică decât preţul de pe piaţă.

În documentul consultat de Reuters se mai precizează că liderii europeni vor analiza de asemenea „un cadru de referinţă UE temporar pentru a plafona preţul gazelor utilizate în producţia de electricitate la un nivel care să ajute la reducerea preţului electricităţii fără a conduce la o creştere a concurenţei generale pe piaţa gazelor”.

Diplomaţii sunt de părere că ar putea să apară un consens cu privire la plafonarea preţului gazelor utilizate la producţia de electricitate, pe baza unei opţiuni denumite „modelul Iberic”, după schema implementată de Spania şi Portugalia în luna iunie, chiar dacă unele state se tem că asta ar putea duce la creşterea cererii UE de gaze.

Diplomatul consultat de Reuters a subliniat însă că analizarea mai multor opţiuni înainte de concluziile summitului nu înseamnă neapărat că toate vor fi acceptate. Ideea este ca liderii UE să nu excludă din start o anumită soluţie. Ambasadorii statelor membre la UE vor avea luni seară o reuniune extraordinară la Luxemburg pentru a discuta acest subiect, a mai spus diplomatul.

Te-ar mai putea interesa și
Cât de tare a lovit anul trecut pesta porcină africană. România se confruntă cu o dublare a număruui de focare la porcii domestici
Cât de tare a lovit anul trecut pesta porcină africană. România se confruntă cu o dublare a număruui de focare la porcii ...
Anul trecut autoritățile au confirmat 476 de focare de pestă porcină africană la porci domestici dintre care 24 în exploatații comerciale. Față de 2024, numărul de focare ce au afectat......
Ozan Tuncer, CEO Cosmopolis, cartierul rezidențial cât un oraș: Majorarea TVA a afectat 70% din piața rezidențială. Anul acesta prețurile vor crește, dar nu în salturi spectaculoase
Ozan Tuncer, CEO Cosmopolis, cartierul rezidențial cât un oraș: Majorarea TVA a afectat 70% din piața rezidențială. ...
Două mari evenimente au marcat piața imobiliară din 2025. Unul a fost majorarea TVA pentru locuințe la 21%. De la o lună ...
Schimbare majoră la RCA, date în premieră. Cel mai mare broker, în exclusivitate: Prețurile cresc pentru acești șoferi. Vom avea un nou lider al vânzărilor
Schimbare majoră la RCA, date în premieră. Cel mai mare broker, în exclusivitate: Prețurile cresc pentru acești șoferi. ...
Date în premieră. Noul an începe cu schimbări cel puțin interesante pe piața RCA, a cărei evoluție privește toți ...
Rafinăria NIS de la Pancevo repornește, sosește primul transport de țiței după 100 de zile
Rafinăria NIS de la Pancevo repornește, sosește primul transport de țiței după 100 de zile
Ministrul Mineritului și Energiei din serbia, Dubravka Đedović Handanović, a declarat că marți, după aproape 100 de ...