Liderul Ligii I, egal cu liderul din Bulgaria

Dinamo a remizat, 1-1, cu Ludogoreţ Razgrad, echipă nou promovată în primul eşalon bulgar, dar care se află pe primul loc în campionat, la jumătatea campionatului.
Economica.net - vin, 10 feb. 2012, 20:16

Fără să se fi întors vreo zi în ţară, Dinamo a bifat aseară a şasea partidă în cantonamentul din Antalya, de această dată adversară fiindu-i lidera campionatului bulgar, Ludogoreţ Razgrad.

„Câinii” au avut un început perfect de partidă şi au marcat încă de la prima acţiune mai consistentă de poartă. Alex Curtean, una dintre achiziţiile importante ale iernii, a făcut ca tabela să arate 1 la 0, în minutul 9. Tot el s-a aflat într-o poziţie ideală patru minute mai târziu, dar a ratat complet şutul.

Liviu Ciobotariu a folosit în acest joc destul de puţini titulari, iar aceasta a fost una dintre cauzele pentru care dinamoviştii nu au putut păstra prea mult timp avantajul, pentru că în minutul 39 bulgarii au egalat, din penalty. În repriza a doua bulgarii au dominat partida, iar după ce Pulhac a fost aproape de autogol, portarul Naumovski a primit cartonaş galben în minutul 74, pentru trageri de timp.

A rămas 1-1 până la final şi Dinamo aşteaptă amicalul cu Videoton, de duminică.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul de la Belgrad și MOL au semnat un acord privind conducerea companiei energetice NIS. Grupul maghiar se angajează să garanteze aprovizionarea cu energie a pieței sârbe
Guvernul de la Belgrad și MOL au semnat un acord privind conducerea companiei energetice NIS. Grupul maghiar se angajează ...
Ministrul Energiei din Serbiei, Dubravka Djedovic Handanovic a semnat marţi un acord cu grupul petrolier ungar MOL cu privire la managementul viitor al companiei petroliere sârbeşti NIS,......
Trump invocă Legea privind Producţia de Apărare pentru a soluționa criza stocurilor militare ale SUA
Trump invocă Legea privind Producţia de Apărare pentru a soluționa criza stocurilor militare ale SUA
Preşedintele american Donald Trump a semnat un memorandum prin care invocă Legea privind Producţia de Apărare (Defense ...
Ioana Bădescu este noul președinte al Autorității Vamale Române, după ce Mihai Savin și-a dat demisia
Ioana Bădescu este noul președinte al Autorității Vamale Române, după ce Mihai Savin și-a dat demisia
Ioana Bădescu a fost numită marţi în funcţia de preşedinte al Autorităţii Vamale Române, potrivit unei decizii semnate ...
Germania va investi 16 miliarde de euro până în 2030 pentru a-și pregăti armata să facă față dronelor
Germania va investi 16 miliarde de euro până în 2030 pentru a-și pregăti armata să facă față dronelor
Germania intenţionează să investească până la sfârşitul acestui deceniu aproximativ 16 miliarde de euro pentru a-şi ...