Liderul separatist al regiunii Doneţk recunoaşte că oraşul Liman este practic încercuit de armata ucraineană

Şeful administraţiei separatiste proruse din regiunea Doneţk din estul Ucrainei a anunţat vineri că oraşul Liman aflat în mâinile ruşilor în nordul acestei regiuni este "semi-încercuit" de armata ucraineană şi că veştile de pe front sunt "îngrijorătoare", informează Reuters.
AGERPRES - vin, 30 sept. 2022, 13:53
Liderul separatist al regiunii Doneţk recunoaşte că oraşul Liman este practic încercuit de armata ucraineană

Într-un mesaj postat pe Telegram, Denis Puşilin, şeful administraţiei separatiste a autoproclamatei Republici Populare Doneţk, a informat că satele Iampil şi Drobişeve de lângă Liman „nu mai sunt controlate de noi” (de forţele separatiste), scrie Agerpres.

În timp ce preşedintele rus Vladimir Putin intenţionează să anexeze oficial vineri regiunea Doneţk, Puşilin a spus că „armata ucraineană încearcă cu toate mijloacele să umbrească acest eveniment istoric pentru noi”.

Liman, care înainte de război a avut o populaţie de circa 20.000 de locuitori, a fost capturat de forţele ruse în luna mai, după o bătălie prelungită. Oraşul a fost scena unor noi lupte de când forţele ucrainene le-a învins pe cele ruse în apropiere de regiunea Harkov, în timpul unei contraofensive declanşate luna aceasta.

Liman se află la nord-est de principalele două bastioane ale armatei ucrainene din Doneţk – Sloviansk şi Kramatorsk – şi la sud-est de Izium, în regiunea Harkov.

Vladimir Putin va semna vineri tratatele privind anexarea la Rusia a regiunilor ucrainene Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie după ce separatiştii proruşi din aceste regiuni au organizat aşa-zise referendumuri în zonele ocupate militar din Ucraina.

Te-ar mai putea interesa și
Nicuşor Dan: În momentul de faţă nu există un prim-ministru care să strângă majoritatea
Nicuşor Dan: În momentul de faţă nu există un prim-ministru care să strângă majoritatea
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, marţi, că nu a desemnat un candidat pentru funcţia de premier pentru că nu există o majoritate în acest sens, relatează Agerpres. ...
CNAIR a revizuit bugetul pe 2026, renunânțând la peste 500 de angajări – secretar de stat
CNAIR a revizuit bugetul pe 2026, renunânțând la peste 500 de angajări – secretar de stat
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a revenit cu un buget refăcut, fără cele peste ...
UniCredit vrea să ajungă într-un an la 40 de unităţi cu birouri Prime, de la două cât are în prezent
UniCredit vrea să ajungă într-un an la 40 de unităţi cu birouri Prime, de la două cât are în prezent
UniCredit vrea să ajungă într-un an la 40 de unităţi cu birouri Prime, de la două în prezent, şi la 50.000 de clienţi ...
Exporturile chineze către Germania au crescut semnificativ în iunie 2026, în timp ce importurile doar au urcat ușor
Exporturile chineze către Germania au crescut semnificativ în iunie 2026, în timp ce importurile doar au urcat ușor
Valoarea exporturilor Chinei către Germania a continuat să crească semnificativ în iunie, în timp ce importurile din ...