Update: Liderul separatiştilor din Doneţk anunţă evacuarea civililor către Rusia. Aproape 190.000 de soldaţi ruşi în apropierea frontierei ucrainene

Separatiştii proruşi care controlează autoproclamata republică Doneţk din estul Ucrainei au anunţat vineri evacuarea civililor către Rusia, în urma intensificării bombardamentelor de artilerie pentru care armata ucraineană şi separatiştii se acuză reciproc, relatează Reuters şi AFP.
AGERPRES - vin, 18 feb. 2022, 16:03
Update: Liderul separatiştilor din Doneţk anunţă evacuarea civililor către Rusia. Aproape 190.000 de soldaţi ruşi în apropierea frontierei ucrainene

Într-un mesaj video transmis pe contul său de Telegram, liderul republicii Doneţk, Denis Puşilin, a acuzat Ucraina că se pregăteşte să invadeze cele două provincii separatiste proruse.

”Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski va da curând ordinul de a trece la ofensivă şi de a pune în aplicare planul de invazie a republicilor Doneţk şi Lugansk”, a susţinut liderul separatist prorus.

Prin urmare, ”astăzi, o plecare masivă şi centralizată a populaţiei este organizată către Federaţia Rusă. Trebuie evacuaţi în primul rând femeile, copiii şi persoanele vârstnice”, a anunţat Puşilin, precizând că Rusia a acceptat să găzduiască persoanele ce vor fi evacuate.

El a precizat că Rusia a acceptat să găzduiască în regiunea Rostov persoanele ce vor fi evacuate şi ”au fost create toate condiţiile pentru un tranzit rapid în punctele de control”.

Între timp, provincia Lugansk a anunţat la rândul ei că va începe evacuarea civililor către Rusia.

În cele două provincii trăiesc milioane de persoane, majoritatea rusofone şi care au primit de asemenea cetăţenia rusă.

Ministrul ucrainean al apărării, Oleksii Reznikov, a declarat în aceeaşi zi în faţa parlamentului de la Kiev că nu are în vedere nicio ofensivă asupra celor două provincii separatiste din Donbas.

De-a lungul liniei de contact stabilite între armata ucraineană şi separatişti în urma armistiţiului convenit în 2015 s-au înregistrat în ultimele ore, şi în special în cursul zilei de joi, multiple încălcări ale încetării focului.

Ministrul Reznikov a spus în intervenţia sa din parlament că numai joi separatiştii au efectuat 60 de atacuri asupra poziţiilor ucrainene, dintre care 43 cu arme interzise prin acordurile de pace de la Minsk, soldate cu rănirea a doi soldaţi şi a doi civili.

La rândul lor, separatiştii din Doneţk au vorbit despre 30 de atacuri efectuate vineri asupra lor de armata ucraineană.

Rusia a comasat până la 190.000 de soldaţi în apropierea frontierei ucrainene, spune ambasadorul SUA la OSCE

Forţele concentrate de Rusia în apropierea frontierelor cu Ucraina se ridică probabil la 190.000 de soldaţi, a estimat vineri ambasadorul SUA la Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) într-o declaraţie la o reuniune a acestui forum paneuropean cu sediul la Viena privind criza din Ucraina, relatează Reuters.

„Estimăm că Rusia a comasat probabil între 160.000 şi 190.000 de soldaţi în interiorul şi în apropierea Ucrainei, comparativ cu aproximativ 100.000 la 30 ianuarie”, a declarat Michael Carpenter la această reuniune, la care Rusia nu a participat.

„Este cea mai semnificativă mobilizare militară în Europa după cel de-Al Doilea Război Mondial”, a apreciat ambasadorul american.

Rusia a decis să nu participe la această reuniune, la fel ca la o reuniune similară marţea trecută.

Potrivit „Documentului de la Viena”, un mecanism de reducere a riscurilor, oricare dintre cele 57 de ţări membre OSCE poate cere explicaţii despre mişcările militare neobişnuite în apropierea frontierelor sale.

Mecanismul stipulează că în cazul unei concentrări de peste 9.000 de militari, ţara respectivă trebuie să informeze OSCE, în timp ce în cazul a peste 13.000 de militari, chiar să invite observatori internaţionali, ceea ce Rusia nu a făcut niciodată până acum.

Pe de altă parte, Carpenter a subliniat că, pe lângă manevrele militare terestre din apropierea Ucrainei, armata rusă desfăşoară manevre navale de amploare în Marea Neagră, Marea Baltică şi Arctica.

„Numai în Marea Neagră, exerciţiul implică peste 30 de nave şi estimăm că mai multe nave de debarcare amfibie au fost transferate din cadrul flotelor Nordului şi Baltică în Marea Neagră pentru o sporire a forţelor aici”, a avertizat ambasadorul.

„Avem informaţii din mai multe surse care detaliază eforturile Rusiei de a fabrica presupuse ‘provocări ucrainene’ şi de a crea o versiune publică menită să justifice o invazie rusă”, a spus ambasadorul SUA.

Carpenter a subliniat că aceste presupuse „escaladări” din partea ucraineană nu există şi nu sunt reflectate în rapoartele zilnice ale misiunii speciale de observare (SMM) a OSCE în estul Ucrainei.

În fine, reprezentantul SUA a propus Rusiei mai multe măsuri de reducere a tensiunilor, inclusiv invitarea observatorilor în zonele unde sunt concentrate trupele sau zboruri de verificare cu elicoptere.

Carpenter a invitat Rusia să revină la „un dialog deschis şi deplin privind modernizarea şi îmbunătăţirea transparenţei militare, care în mod evident lipseşte în acest moment”.

Anterior, secretarul american al apărării, Lloyd Austin, declarase la Varşovia că SUA observă încă şi mai multe trupe ruse deplasându-se în regiunile de graniţă cu Ucraina, potrivit AFP.

„Cu toate că Rusia a anunţat că îşi retrage forţele în garnizoane, nu am văzut acest lucru încă. De fapt, vedem că mai multe forţe se deplasează în această regiune de graniţă”, a spus Austin după o întâlnire cu omologul său polonez Mariusz Blaszczak

Te-ar mai putea interesa și
Grindeanu, despre constructorul Podului de la Brăila: Se joacă cu focul!
Grindeanu, despre constructorul Podului de la Brăila: Se joacă cu focul!
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu i-a transmis miercuri un avertisment public constructorului Podului de la Brăila, din cauză că acesta ar refuza să dea în trafic segmente din drumurile......
Salariu minim garantat pentru mii de angajați din bănci. Una dintre federațiile sindicatelor anunță că a semnat cu mai multe nume mari din sector
Salariu minim garantat pentru mii de angajați din bănci. Una dintre federațiile sindicatelor anunță că a semnat cu ...
Federația Sindicatelor din Asigurări și Bănci din România a semnat contractul colectiv de muncă de la nivelul sectorului ...
Importurile de electricitate ale Ucrainei ar urma să crească miercuri cu 50%
Importurile de electricitate ale Ucrainei ar urma să crească miercuri cu 50%
Ucraina intenţionează să îşi majoreze, cu aproximativ 50%, importurile de electricitate pe parcursul zilei de miercuri, ...
Cisco: 73% dintre companiile globale se aşteaptă ca un atac cibernetic să le afecteze afacerile, în următoarele 12 – 24 de luni
Cisco: 73% dintre companiile globale se aşteaptă ca un atac cibernetic să le afecteze afacerile, în următoarele 12 – ...
Aproape trei sferturi (73%) dintre organizaţiile globale sunt de părere că un incident de securitate cibernetică este ...