Lidl deschide două magazine în România, mâine, și ajunge la 380 de unități la noi în țară

Lidl România inaugurează pe 11 decembrie 2025 încă două magazine noi, în Ipotești și Buftea, potrivit unui comunicat de presă.
Economica.net - mie, 10 dec. 2025, 13:59
Lidl deschide două magazine în România, mâine, și ajunge la 380 de unități la noi în țară

Lidl deschide joi, 11 decembrie, două noi magazine, în comuna Ipotești, județul Suceava și în orașul Buftea, județul Ilfov. Noile unități contribuie la dinamizarea economiei locale și generează noi locuri de muncă, consolidând rolul Lidl ca partener stabil și prezent în dezvoltarea comunităților, arată compania.

Primul magazin Lidl inaugurat în comuna Ipotești este amplasat pe Strada Mihai Viteazu, Nr. 226, are o suprafață de vânzare de peste 1.400 mp și dispune de 108 locuri de parcare. Magazinul din orașul Buftea se află pe Strada Intrarea Sportului, Nr. 1, are o suprafață de vânzare de peste 1.400 mp și oferă 150 de locuri de parcare. Orarul de funcționare al ambelor unități este de luni până sâmbătă între orele 07:00 și 22:00, iar duminică între 08:00 și 20:00.

Odată cu inaugurarea celor două magazine, s-au creat 43 de noi locuri de muncă.

Ambele magazine respectă standardele Lidl România privind eficiența energetică și sustenabilitatea, fiind dotate cu tehnologii care reduc consumul de resurse și impactul asupra mediului. Printre acestea se numără sistemul de iluminat LED cu senzor de prezență și sistemele de recuperare a căldurii integrate în instalațiile de climatizare, standarde prin care Lidl își reafirmă angajamentul de a proteja mediul pentru generațiile viitoare și de a contribui la o viață mai bună.

Lidl, parte a grupului Schwarz, cu sediul central în Neckarsulm, este una dintre companiile de top de pe piața de retail alimentar din Germania și Europa. Lidl operează în prezent peste 12.600 de magazine și peste 230 de centre logistice și depozite în 31 de țări.

În prezent, Lidl are aproximativ 382.400 de angajați, dintre care peste 13.000 în România, unde retailer-ul german are deschise peste 380 de magazine și 6 centre logistice.

Te-ar mai putea interesa și
Zelenski acuză Rusia că a lovit din nou infrastructura energetică a Ucrainei. 280.000 de familii au rămas fără curent electric
Zelenski acuză Rusia că a lovit din nou infrastructura energetică a Ucrainei. 280.000 de familii au rămas fără curent ...
Drone lansate de forţele ruse au lovit infrastructura energetică a Ucrainei în atacuri efectuate vineri noaptea, lăsând fără curent electric circa 280.000 de familii ucrainene din regiunile......
Acţiunile Chevron şi ExxonMobil au atins maxime istorice, după ce profiturile au explodat în contextul crizei carburanţilor
Acţiunile Chevron şi ExxonMobil au atins maxime istorice, după ce profiturile au explodat în contextul crizei carburanţilor
Acţiunile giganţilor petrolieri americani Chevron şi ExxonMobil au atins vineri maxime istorice, după ce companiile au ...
Autoritățile închid circulația pe Transalpina între Rânca şi Obârşia Lotrului din cauza zăpezii (VIDEO)
Autoritățile închid circulația pe Transalpina între Rânca şi Obârşia Lotrului din cauza zăpezii (VIDEO)
Circulaţia rutieră se închide sâmbătă, începând cu ora 14:00, pentru toate categoriile de autovehicule pe sectorul ...
Brânza din România care i-a dat pe spate și pe francezi. O face un mic fermier din Tulcea
Brânza din România care i-a dat pe spate și pe francezi. O face un mic fermier din Tulcea
Brânza Traian produsă în fabrica de lapte TU! a familiei Herțea din Tulcea a câștigat medalia de aur la Concours International ...