Lidl deschide două magazine noi în România, în aceeași zi

Lidl România inaugurează luni, 30 martie, două noi magazine în orașul Ghimbav, județul Brașov, și în municipiul București, adăugând noi puncte de acces pentru cumpărături în rețeaua sa la nivel national, arată lanțul de magazine într-un comunicat de presă.
Economica.net - lun, 30 mart. 2026, 16:42
Lidl deschide două magazine noi în România, în aceeași zi

Magazinul din Ghimbav este situat pe Strada Făgărașului, Nr. 2B și dispune de o suprafață de vânzare de peste 1.000 mp și 105 locuri de parcare. Noua unitate din București, amplasată pe Strada Ilioara, Nr. 54, are peste 1.400 mp și 125 de locuri de parcare. Programul de funcționare al celor două magazine este de luni până sâmbătă între orele 07:00 și 22:00, iar duminică între 08:00 și 20:00.

Odată cu inaugurarea celor două magazine, s-au creat 49 de noi locuri de muncă.

Magazinele din București și Ghimbav respectă standardele Lidl România privind eficiența energetică și sustenabilitatea, fiind dotate cu tehnologii care reduc consumul de resurse și impactul asupra mediului. Printre acestea se numără sistemul de iluminat LED cu senzor de prezență și sistemele de recuperare a căldurii integrate în instalațiile de climatizare, standarde prin care Lidl își reafirmă angajamentul de a proteja mediul pentru generațiile viitoare și de a contribui la o viață mai bună.

Lidl, parte a grupului Schwarz, cu sediul central în Neckarsulm, Germania, operează în prezent în jur de 12.600 de magazine și peste 230 de centre logistice în 31 de țări. În prezent, Lidl are peste 382.400 de angajați, dintre care peste 14.000 în România, unde retailer-ul german are deschise peste 390 de magazine și 6 centre logistice.

Te-ar mai putea interesa și
Ucraina pregătește o centrală geotermală lângă România, cu ajutorul britanicilor. Tehnologia care ar putea accelera construcția
Ucraina pregătește o centrală geotermală lângă România, cu ajutorul britanicilor. Tehnologia care ar putea accelera ...
Ucraina lucreză alături de cercetători britanici și polonezi la un proiect pilot de centrală geotermală, care se va construi în orașul Slatina din regiunea Transcarpația, chiar la graniță......
Report de peste 2,54 milioane de euro la Loto 6/49 la extragerea de duminică
Report de peste 2,54 milioane de euro la Loto 6/49 la extragerea de duminică
Un report de peste 13,63 milioane de lei, respectiv de 2,54 milioane de euro, se află în joc duminică, la categoria I ...
Zelenski „are sprijinul poporului ucrainean”, îi răspunde lui Trump ministrul ucrainean de externe
Zelenski „are sprijinul poporului ucrainean”, îi răspunde lui Trump ministrul ucrainean de externe
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski are sprijinul propriului său popor, care numai acesta poate decide de cine să ...
Cod galben de ploi însemnate cantitativ în Muntenia, sud-estul Olteniei şi Carpaţii de Curbură, de luni dimineaţa
Cod galben de ploi însemnate cantitativ în Muntenia, sud-estul Olteniei şi Carpaţii de Curbură, de luni dimineaţa
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de ploi însemnate cantitativ, ...