Lidl deschide un nou magazin la Arad. Urmează încă trei luna aceasta, în Bucureşti, Ilfov şi Timişoara

Lidl a construit un magazin la Arad, pe care îl va deschide joi, reţeaua sa din România ajungând astfel la 171 de unităţi, a anunţat compania.
Economica.net - mie, 12 feb. 2014, 11:03
Lidl deschide un nou magazin la Arad. Urmează încă trei luna aceasta, în Bucureşti, Ilfov şi Timişoara

Noua unitate are o suprafaţă de vânzare de aproximativ 1.200 metri pătraţi şi 27 de angajaţi.

Până la sfârşitul lunii februarie, Lidl va deschide încă trei magazine, în Bucureşti, Popeşti Leordeni (Ilfov) şi Timişoara.

În 2013, retailerul a deschis 15 magazine, în Bucureşti, Bacău, Caracal, Cluj, Constanţa, Galaţi, Mangalia, Piatra Neamţ, Târgu Mureş, Urziceni, Galaţi, Alba Iulia, Piteşti şi Iaşi.

Lidl a intrat pe piaţa locală în 2010, când a preluat de la grupul Tengelmann cele aproximativ 100 de magazine de discount Plus. Potrivit unui raport al Consiliul Concurenţei, Lidl se situează pe locul trei într-un top al marilor retaileri, după vânzările din 2012, fiind depăşit de Kaufland şi Carrefour. Următorii în top sunt Real, Auchan, Penny&XXL, Mega Image, Cora, Profi şi Billa.

Compania nu făcut publice rezultatele financiare pentru 2012, dar având în vedere poziţia în topul menţionat vânzările companiei se situează între cele ale Real, care a raportat 2,89 miliarde lei (650,5 milioane euro), şi cele ale Carrefour, care s-au situat la 4,28 miliarde lei (962 milioane euro).

În 2011, Lidl Discount a avut o cifră de afaceri de 1,67 miliarde lei (396 milioane euro), ceea ce înseamnă că în 2012 creşterea a fost de cel puţin 70%, în moneda naţională.

Lidl are peste 3.800 de angajaţi în reţeaua de magazine, centrele regionale de distribuţie şi în sediul central. Compania este parte a grupului german Lidl & Schwartz, care mai operează pe plan local reţeaua de hipermarketuri Kaufland.

Te-ar mai putea interesa și
BNR: Îndatorarea populaţiei s-a majorat cu 9,5% în 2025
BNR: Îndatorarea populaţiei s-a majorat cu 9,5% în 2025
Ritmul de creştere a datoriei sectorului privat s-a temperat în anul 2025 (+5,6% faţă de +8,9 la sută în 2024), aceasta ajungând la nivelul de 819,4 miliarde lei, echivalentul a 43% din PIB,......
Preț șocant la energie electrică mâine în România pe fondul caniculei și al producției slabe: peste 4.200 de lei/MWh seara. Suntem cea mai scumpă piață din Europa
Preț șocant la energie electrică mâine în România pe fondul caniculei și al producției slabe: peste 4.200 de lei/MWh ...
Pe fondul temperaturilor foarte mari, prețul spot al energiei electrice este foarte mare mâine în România, cu un vârf ...
Peste 6.700 de firme şi-au suspendat activitatea în primele patru luni din 2026
Peste 6.700 de firme şi-au suspendat activitatea în primele patru luni din 2026
Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele patru luni din 2026 a fost de 6.786, în creştere cu 3,07% ...
Plajele de pe litoralul bulgăresc, poluate cu păcură. Ce stațiuni sunt afectate
Plajele de pe litoralul bulgăresc, poluate cu păcură. Ce stațiuni sunt afectate
Poluare cu păcură a fost raportată pe plajele de-a lungul coastei bulgare a Mării Negre, aproape zilnic în zone aflate ...