Liderii celor 27 de state UE prelungesc cu 6 luni sancțiunile contra Rusiei

Liderii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene, reuniți într-un summit la Bruxelles, au convenit să prelungească sancțiunile împotriva Rusiei cu șase luni, potrivit unor surse diplomatice, notează AFP și Agerpres.
AGERPRES - vin, 27 iun. 2025, 08:10
Liderii celor 27 de state UE prelungesc cu 6 luni sancțiunile contra Rusiei
UE a adoptat deja 17 pachete de sancțiuni de la invazia Rusiei în Ucraina pe 24 februarie 2022. Aceste sancțiuni trebuie reînnoite în unanimitate de către cei 27 la fiecare șase luni, iar Ungaria, țara din UE cea mai apropiată de Rusia, amenință regulat că li se va opune.

În ianuarie, premierul ungar Viktor Orban a menținut suspansul până la sfârșit, înainte de a le da undă verde.

Joi, liderii UE au discutat, de asemenea, despre al 18-lea pachet de sancțiuni, propus în urmă cu două săptămâni de Comisia Europeană, dar nu s-a putut lua nicio decizie, de data aceasta din cauza unui veto din partea Slovaciei.

Prim-ministrul slovac, Robert Fico, folosește acest veto pentru a face presiuni asupra Comisiei Europene cu scopul de a i se garanta aprovizionarea cu gaze, într-un moment în care UE încearcă să oprească complet importurile de gaze rusești până în 2027.

UE încearcă să reducă veniturile Rusiei din petrol și a propus pe 10 iunie reducerea plafonului de preț pentru petrolul rusesc de la 60 de dolari la 45 de dolari, ca parte a acestui al 18-lea pachet de sancțiuni. Având în vedere că prețurile petrolului sunt în prezent mult peste 60 de dolari, este puțin probabil ca acest nou prag de 45 de dolari să fie reținut deocamdată.

Potrivit șefei diplomației euroipene, Kaja Kallas, pragul de 60 de dolari a permis reducerea cu 30% a veniturilor Rusiei din petrol, esențiale pentru finanțarea războiului său împotriva Ucrainei. Cu toate acestea, Rusia a construit o flotă fantomă de petroliere pentru a ocoli această interdicție, estimată la peste 500 de nave, pe care UE a vizat-o deja.

În cadrul celei de-a 18-a runde de sancțiuni, Uniunea dorește să adauge 70 de petroliere ‘fantomă’ pe lista navelor deja utilizate de Moscova, care include în prezent 342 de nume.

De asemenea, europenii doresc să își extindă sancțiunile asupra produselor petroliere rafinate rusești, care continuă să fie importate, în special prin intermediul anumitor țări terțe, cum ar fi Turcia.

UE mai intenționează să adauge încă 22 de bănci rusești pe lista sa de instituții financiare lipsite de acces la piețele internaționale de capital prin intermediul sistemului SWIFT. De asemenea, dorește să adauge alte companii, inclusiv chinezești, pe lista neagră a celor care ajută armata rusă să ocolească sancțiunile existente.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Autobuzul înlocuiește iar trenul spre Aeroportul Otopeni în perioada 26 – 29 mai
Autobuzul înlocuiește iar trenul spre Aeroportul Otopeni în perioada 26 – 29 mai
Linia de autobuz 780 va funcționa în perioada 26 - 29 mai 2026, între orele 09:30-16:00, asigurând legătura între Gara Basarab/ Gara de Nord și Aeroportul Internațional „Henri Coandă”,......
Polonia va primi primele trei avioane de vânătoare americane F-35 pentru a înlocui MiG-urile sovietice
Polonia va primi primele trei avioane de vânătoare americane F-35 pentru a înlocui MiG-urile sovietice
Ministrul apărării polonez, Wiladyslaw Kosiniak-Kamysz, a anunţat vineri că primele trei avioane de vânătoare americane ...
UE a suspendat tarifele vamale la anumite îngrăşăminte timp de un an
UE a suspendat tarifele vamale la anumite îngrăşăminte timp de un an
Consiliul Uniunii Europene a decis vineri să suspende, timp un an, tarifele vamale pentru principalele îngrăşăminte ...
Cel mai bogat ucrainean ajunge la 300 MW instalați în regenerabile în România. Parcul fotovoltaic de 126 MW de lângă București a primit licența
Cel mai bogat ucrainean ajunge la 300 MW instalați în regenerabile în România. Parcul fotovoltaic de 126 MW de lângă ...
DRI, divizia UE de energie regenerabilă a DTEK, a primit licența de exploatare comercială pentru parcul fotovoltaic Văcărești ...