Life Dental Spa deschide o clinică la Constanţa, în care a investit peste 500.000 de euro

26 04. 2023
life dental spa

Clinica Life Dental Spa Constanța are cinci cabinete, unde vor lucra peste 10 medici stomatologi.
„Pentru început, în clinica Life Dental Spa din Constanța vor lucra cinci cadre medicale, urmând ca pe parcurs să ajungem la 10-12 medici specialiști”, a declarat Ștefan Obreja, CEO şi cofondator al clinicilor Life Dental Spa.

Acţionarii Life Dental Spa vor să deschidă cel puțin cinci clinici stomatologice în cursul anului 2023, pentru care şi-au bugetat investiţii de peste 2 milioane de euro.

„Ne uităm cu atenție spre orașe precum Ploiești, Timișoara, Tîrgu Mureș, Galați, Craiova, Giurgiu, Bacău, Suceava sau București. Analizăm inclusiv posibilitatea de a deschide în toate acestea sau și în altele noi, în funcție și de capacitatea de a identifica parteneri care să se alăture business-ului nostru. Luăm în calcul inclusiv locații existente, cu echipe medicale care își doresc să meargă la nivelul următor și suntem deschiși să colaborăm cu antreprenori sau intraprenori care vor să investească, alături de noi, pentru un return-on-investment într-un timp foarte scurt”, a mai spus Ștefan Obreja.

Reţeaua Life Dental Spa e operată prin firma Integra Medical Services SA, deţinută de Ştefan şi Cristina Obreja.
Life Dental Spa are 11 clinici dentare în următoarele oraşe: București, Iași, Cluj-Napoca, Oradea, Brașov, Arad, Sibiu, Pitești, Constanța.