Limba română va fi predată, în premieră, la Oxford

Limba română va fi predată, în premieră, la Universitatea Oxford, în cadrul primului lectorat finanţat de statul român în Marea Britanie, peste 20 de studenţi înscriindu-se deja la cursurile care vor fi susţinute de dr. Oana Uţă-Bărbulescu de la Universitatea Bucureşti.
Economica.net - joi, 01 nov. 2012, 07:49
Limba română va fi predată, în premieră, la Oxford

Primul lectorat de limba română finanţat de către statul român în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord a fost deschis luni şi funcţionează în cadrul Facultăţii de Lingvistică, Filologie şi Fonetică a prestigioasei Universităţi Oxford, informează Ambasada României la Londra.

Lectoratul a fost înfiinţat în baza unui protocolul de cooperare între Institutul Limbii Române din Bucureşti şi Universitatea Oxford.

Lectorul de limba română, selectat prin concurs de către Universitatea Oxford, este Oana Uţă-Bărbulescu, doctor în litere şi specialist în lingvistică din cadrul Universităţii Bucureşti.

Potrivit site-ului universităţii britanice, perspectiva învăţării limbii române s-a bucurat de succes în rândul studenţilor, înregistrându-se peste 20 de cereri de înscriere la noul curs.

Studenţii interesaţi vor avea şi posibilitatea de a da examen de limba română, în cadrul modulului de limbi moderne sau al celui de lingvistică.

În prezent, la Universitatea Oxford învaţă 82 de studenţi români.

Te-ar mai putea interesa și
Cisco: 73% dintre companiile globale se aşteaptă ca un atac cibernetic să le afecteze afacerile, în următoarele 12 – 24 de luni
Cisco: 73% dintre companiile globale se aşteaptă ca un atac cibernetic să le afecteze afacerile, în următoarele 12 – ...
Aproape trei sferturi (73%) dintre organizaţiile globale sunt de părere că un incident de securitate cibernetică este posibil să le perturbe afacerea în următoarele 12 - 24 de luni, arată......
Romeo Ghica, Hercesa: Cea mai mare parte a cererii este pentru apartamentele care se încadrează în plafonul de TVA de 9%
Romeo Ghica, Hercesa: Cea mai mare parte a cererii este pentru apartamentele care se încadrează în plafonul de TVA de 9%
Dezvoltatorul imobiliar Hercesa România demarează lucrările de construcție la cel de-al doilea bloc de apartamente din ...
Promelek XXI mizează pe un avans cu 25% al business-ului pe segmentul soluțiilor de energie regenerabilă
Promelek XXI mizează pe un avans cu 25% al business-ului pe segmentul soluțiilor de energie regenerabilă
Promelek XXI își propune să capitalizeze pe oportunitățile din programele PNRR și AFM, punând accent pe soluțiile ...
Depozitele la bănci au crescut cu 4,5%, în martie 2024 – date BNR
Depozitele la bănci au crescut cu 4,5%, în martie 2024 – date BNR
Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali au crescut în luna martie 2024 cu 0,3% faţă de luna anterioară, până ...