Linia de autobuz 783 devine linia 100 şi va asigura o legătura între centrul Bucureştiului şi Aeroportul Otopeni

Linia de autobuz 783 devine linia 100 şi va asigura o legătură directă între centrul Bucureştiului şi Aeroportul Internaţional Otopeni, din 2 decembrie 2023, informează Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti - Ilfov (TPBI).
AGERPRES - vin, 24 nov. 2023, 14:53
Linia de autobuz 783 devine linia 100 şi va asigura o legătura între centrul Bucureştiului şi Aeroportul Otopeni

Linia 100 va avea o frecvenţă de 15 minute pe timpul zilei, va opera pe acelaşi traseu, având mai puţine staţii.

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov a dispus înfiinţarea acestei linii ca urmare a numeroaselor sugestii primite din partea publicului, dar şi a datelor culese în teren. Autobuzele liniei 100 vor opri în doar nouă staţii, unde sunt principalele puncte de legătură cu alte linii importante: Piaţa Unirii, Universitate, Piaţa Romană, Piaţa Victoriei, Piaţa Presei, Aeroport Băneasa, Primăria Otopeni, Aeroport Henri Coandă (Plecări), Aeroport Henri Coandă (Sosiri).

Pe sensul spre Piaţa Unirii vor fi efectuate opriri în staţiile: Aeroport Henri Coandă, Primăria Otopeni, Aeroport Băneasa, Piaţa Presei, Piaţa Victoriei, Piaţa Romană, Piaţa 21 Decembrie 1989, Piaţa Unirii.

Linia 100 va funcţiona 24 de ore din 24, iar intervalul de succedare între vehicule va fi de 15 minute pe timp de zi şi 30 de minute pe timp de noapte.

Totodată, pentru a le oferi tuturor călătorilor mai multe posibilităţi de transport, TPBI a decis ca, tot din data de 2 decembrie, traseul liniei de autobuz 442 să fie modificat, cu trecere pe la Aeroportul „Henri Coandă”.

Aşadar, autobuzele liniei 442 vor circula pe traseul: terminal „Therme Bucureşti”, DN1, Centrul comercial Baloteşti, DN1, Otopeni, Bd. Aeroportului, staţia „Aeroport Henri Coandă Sosiri”, Bd. Aeroportului, DN1, Sos. Bucureşti-Ploieşti, Bd. Mărăşti, terminal „Piaţa Presei”, cu întoarcere pe Bd. Mărăşti, Sos. Bucureşti-Ploieşti, DN1, Otopeni, staţia „Aeroport Henri Coandă Plecări”, Bd. Aeroportului, DN1, Baloteşti, terminal „Therme Bucureşti”.

În plus, parcul de vehicule al liniei 442 va fi suplimentat, acestea fiind programate să circule la un interval de succedare de 20 de minute la orele de vârf.

Te-ar mai putea interesa și
N-a durat decât o zi. Trump renunță la ideea de a introduce o taxă pentru traversarea Strâmtorii Ormuz și vine cu alta, în urma discuțiilor cu statele din zona Golfului
N-a durat decât o zi. Trump renunță la ideea de a introduce o taxă pentru traversarea Strâmtorii Ormuz și vine cu alta, ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat marţi, pe reţeaua sa Truth Social, că renunţă la ideea, făcută publică luni, de a taxa cu 20% din valoarea încărcăturii toate navele care......
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a sărit de 213 milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a sărit de 213 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere şedinţa de marţi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la ...
Uber este foarte aproape de a prelua platforma de livrări Delivery Hero – surse Bloomberg
Uber este foarte aproape de a prelua platforma de livrări Delivery Hero – surse Bloomberg
Firma americană Uber Technologies este în negocieri avansate pentru a achiziţiona platforma de livrări Delivery Hero, ...
Lia Olguţa Vasilescu: Prin aplicarea noii legi a salarizării, statul român va pierde dublu anual faţă de cât câştigă din PNRR
Lia Olguţa Vasilescu: Prin aplicarea noii legi a salarizării, statul român va pierde dublu anual faţă de cât câştigă ...
Primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu (PSD), fost ministru al Muncii, susţine că prin aplicarea noii legi ...