Proiectul unei noi linii de metrou în București începe de săptămâna viitoare

Săptămâna viitoare va fi semnat contractul de proiectare și de execuție pentru extinderea magistralei de metrou M4 între Gara de Nord și Gara Progresul, informează joi seara Daniel Băluță, primarul Sectorului 4.
Ion Dobreanu - J, 27 nov. 2025, 22:28
Proiectul unei noi linii de metrou în București începe de săptămâna viitoare

„Într-o primă fază, vom începe proiectarea pentru lotul 1, cel dintre Gara de Nord și Eroii Revoluției”, explică Băluță.

metrou m4

Contractul pentru lotul 1 Gara de Nord – Eroii Revoluției poate fi semnat cu asocierea turco – bulgară desemnată câștigătoare, respectiv Dogus – GP Group JSC – Trace Group, după ce a fost respinsă la CNSC contestația turcilor de la Gulermak.

„Ulterior, ne vom ocupa și de lotul 2, între Eroii Revoluției și Gara Progresul, astfel că Bucureștiul va fi unit pe axa nord-sud având la dispoziție un mijloc de transport rapid și ecologic”, a continuat primarul Sectorului 4.

Pentru lotul 2 Eroii Revoluției – Gara Progresul a depus ofertă doar asocierea Construcții Erbașu – Concelex – Bog’Art.

Ordinul de începere a lucrărilor pentru extinderea magistralei M4 de metrou, între Gara de Nord și Gara Progresul, va putea fi emis în aproape o lună, anunța pe 13 octombrie Daniel Băluță, primarul Sectorului 4.

M4 Gara de Nord – Gara Progresul, 13 stații noi de metrou

Anunțul de licitație pentru construirea tronsonului Gara de Nord – Gara Progresul din Magistrala 4 de metrou a fost publicat pe 26 aprilie în SEAP. Valoarea estimată a contractelor pentru cele două tronsoane (Gara de Nord – Eroii Revoluției și Eroii Revoluției – Gara Progresul) depășește 9,6 miliarde de lei.

Potrivit secretarului de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu, principalele caracteristici ale tronsonului Gara de Nord 2 – Gara Progresul sunt următoarele:

– 11,94 km lungime traseu nou construit, din care:
● 10,84 km în exploatare cu călători
● 1,1 km în exploatare fără călători (legătură depou Progresul)

– 1 depou suprateran (Progresul)
– 1 stație existentă (Gara de Nord 2)
– 13 stații de metrou noi:
🚇 Știrbei Vodă
🚇 Bogdan Petriceicu Hașdeu
🚇 Uranus
🚇 George Rozorea
🚇 Chirigiu
🚇 Filaret
🚇 Eroii Revoluției 2
🚇 George Bacovia
🚇 Toporași
🚇 Nicolae Cajal
🚇 Luică
🚇 Giurgiului
🚇 Progresul

Valoarea totală a investiției este de 3,43 de miliarde de euro (cu TVA), iar sursa de finanțare este asigurată din fonduri europene nerambursabile, buget de stat și alte surse de finanțare legal constituite.

Durata de execuție a investiției este de 50 de luni.

Te-ar mai putea interesa și
Când va fi repornită Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, amânată din nou
Când va fi repornită Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, amânată din nou
Nou grafic de repornire a Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă: sincronizarea cu sistemul energetic național se va face sâmbătă dimineață, iar producția va ajunge la valoarea......
SUA au confiscat criptomonede de 1,2 miliarde de dolari, furate de la Binance de hackeri nord-coreeni
SUA au confiscat criptomonede de 1,2 miliarde de dolari, furate de la Binance de hackeri nord-coreeni
Autorităţile americane au confiscat sau au obţinut blocarea unor criptomonede în valoare de peste 1,2 miliarde de dolari, ...
Președintele Nicușor Dan, despre negocierile de pace pentru Ucraina: Am stabilit de principiu să fim parte
Președintele Nicușor Dan, despre negocierile de pace pentru Ucraina: Am stabilit de principiu să fim parte
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat la finalul Consiliului European informal care a avut loc la Dublin, în Irlanda, că ...
Premieră: Turbinele eoliene au depășit azi pragul de 3.000 MW producție instantanee, pentru prima dată în istoria sistemului energetic din România
Premieră: Turbinele eoliene au depășit azi pragul de 3.000 MW producție instantanee, pentru prima dată în istoria sistemului ...
Pentru prima dată în istoria sistemului energetic din România, producția intsantanee a parcurilor eoliene din România ...