Capitala Republicii Moldova se leagă energetic de România. Linia electrică Vulcănești-Chișinău a intrat în teste

Linia de înaltă tensiune Vulcănești-Chișinău, prin care capitala Republicii Moldova va fi legată la rețeaua românească, supranumită și Linia independenței energetice, a intrat în teste, potrivir oficialilor moldoveni
Mihai Nicuţ - vin, 23 ian. 2026, 14:22
Capitala Republicii Moldova se leagă energetic de România. Linia electrică Vulcănești-Chișinău a intrat în teste

Primele teste pe Linia Electrică Aeriană Vulcanesti – Chisinau au fost efectuate astăzi, acestea  desfășurându-se cu succes, arată ministrul Energiei de la  Chișinău, Dorin Junghiețu, într-o postare de ieri de pe facebook.

LEA Vulcănești-Chișinău, supranumită și Linia independenței energetice, a fost finalizată în luna decembrie, iar stațiile electrice Chișinău și Vulcănești vor fi finalizate în perioada următoare, arată oficialul moldovean

Linia Electrică Aeriană are o lungime de 157 de kilometri, peste 500 de piloni și 1500 de kilometri de conductoare, făcând o legătură strategică dintre sudul și centrul țării prin intersectarea a opt raioane și 35 de localități.

În funcție de regimul sistemului electroenergetic, linia va putea acoperi peste 50 la sută din consumul de energie în perioada de consum maxim. Linia are o capacitate de a asigura transportul a circa 500 MW putere în regim nominal.

Proiectul construcției LEA Vulcănești – Chișinău este realizat de Guvernul Republicii Moldova, prin Ministerul Energiei al Republicii Moldova și UCIPE – Unitatea de Implementare a Proiectelor în Energetică. Beneficiarul direct este Întreprinderea de Stat Moldelectrica.

Lucrările se desfășoară în cadrul Proiectului de Dezvoltare a Sistemului Electroenergetic orientate spre asigurarea securității energetice a țării. Proiectul este finanțat de Banca Mondială, valoarea sa fiind de 61 de milioane de euro, dintre care în jur de 27 de milioane sunt destinate pentru construcția liniei Vulcănești-Chișinău.

Prin linia Vulcănești-Chișinău se poate aduce energie din România

Proiectul liniei electrice a fost aprobat de Guvernul Moldovei încă din 2019. „Faptul că noi conectăm Chişinău la linia Vulcăneşti, acolo de unde vine linia din România şi din nord vom avea linia care vine dinspre Novodnestrovsk, aceste două linii împreună vor putea garanta securitatea alimentării cu energie electrică a Republicii Moldova, indiferent de ce se va întâmpla în stânga Nistrului”, spunea acum doi ani

Linia se leagă la rețeaua românească prin punctul Isaccea-Vulcănești.

Trei linii de interconexiune România-Moldova

Acum doi ani, fostul ministru al energiei de la Chișinău declara că obiectivul țării este finalizarea tuturor liniilor electrice de interconexiune cu sistemul românesc până în 2029, pentru a integra piața de energie din Moldova în cea europeană înaintea aderării politice.

Republica Moldova ar urma să fie conectată la sistemul energetic românesc prin trei linii de interconexiune.

linii vulcanesti balti straseni

Una este linia electrică aeriană Vulcăneşti- Chişinău de 400 kV, cea care a fost finalizată și la care se fac aceste teste acum

.A doua este linia de 400 kV Suceava-Bălți, de 142 km, dintre care 93 km pe teritoriul României, care are finanțare europeană pentru sectorul românesc și pentru care Transelectrica a anunțat deja că au început lucrările toamna trecută.

O a treia linie este în proiect, între stațiile Strășeni (Moldova) și Gutinaș (România). Linia aeriană va avea o lungime de 190 de kilometri. Tot toamna trecută, Statele Unite au aprobat 130 de milioane de dolari pentru construirea acestei linii de înaltă tensiune. “Linia energetică Strășeni – Gutinaș va fi construită integral datorită investiției Guvernului Statelor Unite ale Americii, în valoare de 130 milioane de dolari. Aceasta va avea o lungime de 190 km și va conecta direct Republica Moldova de România și de rețeaua europeană. Anunțul despre noua conexiune care va elimina șantajul energetic și va garanta energia electrică pentru țara noastră a fost făcut de prim-ministrul Dorin Recean”, se arată într-un comunicat de atunci al Guvernului de la Chișinău.

Te-ar mai putea interesa și
Loteria Română cumpără publicitate TV şi outdoor în valoare de 4,45 milioane de lei
Loteria Română cumpără publicitate TV şi outdoor în valoare de 4,45 milioane de lei
Loteria Română organizează licitaţie deschisă pentru achiziţia de servicii de publicitate TV şi outdoor, contractul fiind estimat la 4,449 milioane de lei, fără TVA, potrivit unui anunţ al......
Primul program de răscumpărări de acţiuni la Ericsson, după ce profitul trimestrial a depăşit estimările
Primul program de răscumpărări de acţiuni la Ericsson, după ce profitul trimestrial a depăşit estimările
Furnizorul suedez de echipamente pentru telecomunicaţii Ericsson a anunţat vineri că intenţionează să returneze investitorilor ...
Tehnologie nouă de reparat gropi inclusiv la -12 grade, testată în România VIDEO
Tehnologie nouă de reparat gropi inclusiv la -12 grade, testată în România VIDEO
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Cluj testează, în regie proprie, o tehnologie nouă de remediere mai ...
Ce ţintă are China pentru PIB din 2026
Ce ţintă are China pentru PIB din 2026
China va stabili probabil o ţintă oficială de expansiune a PIB-ului în 2026 între 4,5% şi 5%, a anunţat vineri publicaţia ...