Cele mai mari temeri ale românilor

Frica de a pierde pe cineva drag se află pe primul loc în topul celor mai importante temeri ale românilor. Este urmată, la egalitate, de teama de boală şi cea de a nu avea suficienţi bani pentru achitarea cheltuielilor curente, potrivit unui studiu al Isra Center.
Economica.net - lun, 24 oct. 2011, 14:15

Românii consideră ca cele mai mari motive de temere sunt legate de starea de bine a lor sau a unui membru al familiei. Acesta este primul lucru la care s-au gândit 21 la sută dintre românii din mediul urban intervievaţi. Femeile şi persoanele peste 50 de ani sunt şi mai preocupaţi de acest aspect.

Pe locul doi al fricilor româneşti se află situaţia profesională, iar pentru 12 la sută dintre români îngrijorările legate de situaţia profesională sunt chiar numărul 1.

Pe locul al treilea, românii au indicat teama provocată de lipsa banilor. Mai mult decât atât, există 10 procente dintre români care s-au gândit în primul rând la lipsa banilor când au fost întrebaţi despre principalele lor temeri.

Temerile din sfera sănătăţii şi a stării de bine sunt traduse în special prin anxietatea provocată de gândul pierderii unei persoane dragi exprimată de 37 la sută dintre români sau prin frica de probleme personale grave de sănătate, pentru 31 la sută dintre intervievaţi.

Patru din zece români spun că, în ceea ce priveşte situaţia lor financiară, cel mai teamă le este de situaţia de a ajunge în imposibilitatea de a-şi plăti cheltuielile lunare, iar unul din patru consideră că pierderea locului de muncă este cea mai mare temere profesională.

Dintre dezastrele naturale românii se tem cel mai mult de cutemure, aproape jumătate dintre ei menţionându-le că sursă de nelinişte. În Bucureşti şi în Moldova teama de cutremure este mai ridicată decât în alte zone.

Gândindu-se la viaţa personală, românilor le este cel mai teamă să nu rămână singuri, astfel unul din trei români se teme de acest lucru. Tot la acest capitol se află şi temerile legate de neajunsurile bătrâneţii care sunt prezente în rândul a 20 la sută dintre români.

Principalele motive de satisfacţie ale românilor sunt cele legate de familie, mai mult de jumătate dintre ei, 54 la sută, declara în mod spontan că familia fericită este principala lor sursă de mulţumire.

Doar patru procente dintre români menţionează în mod spontan că situaţia financiară este un motiv de satisfacţie pentru ei.

Studiul a fost realizat pe un eşantion de 1.100 de respondenţi, reprezentativ pentru populaţia din zona urbană, oraşe peste 50.000 de locuitori, cu vârsta între 20 şi 60 de ani. Marja de eroare este de 2,9 la sută la un nivel de probabilitate de 95 la sută. Datele au fost culese prin metoda interviului faţă în faţă.

Te-ar mai putea interesa și
Autism România solicită consiliilor locale să compenseze efectele negative ale deciziei de eliminare a facilităţilor fiscale
Autism România solicită consiliilor locale să compenseze efectele negative ale deciziei de eliminare a facilităţilor ...
Autism România - Asociaţia Părinţilor Copiilor cu Autism a transmis, vineri, o scrisoare deschisă în care face apel către consiliile locale din ţară să ia măsuri prin care să fie......
Dacia a ajuns în elita mondială cu o mașină de „Mad Max”. Sandrider participă la cel mai cunoscut raliu din lume. Toate detaliile despre mașina specială
Dacia a ajuns în elita mondială cu o mașină de „Mad Max”. Sandrider participă la cel mai cunoscut raliu ...
Modelul Dacia Sandrider beneficiază de o serie de îmbunătățiri esențiale pentru Raliul Dakar 2026, axate pe reducerea ...
Ucraina insistă că atacă doar „ţinte militare”, după un atac mortal în teritoriul ocupat
Ucraina insistă că atacă doar „ţinte militare”, după un atac mortal în teritoriul ocupat
Kievul atacă doar "ţinte militare" ruseşti, a declarat vineri pentru AFP un purtător de cuvânt al armatei ucrainene, ...
Ministrul Miruţă: Aeronavă pregătită să decoleze spre Elveţia, pentru a transporta la Paris 6 răniţi în incendiu
Ministrul Miruţă: Aeronavă pregătită să decoleze spre Elveţia, pentru a transporta la Paris 6 răniţi în incendiu
Ministrul Apărării Naţionale, Radu Miruţă, a anunţat, vineri, că o aeronavă a Forţelor Aeriene Române este pregătită ...