Lista cu medicamente compensate şi gratuite se va actualiza săptămâna viitoare – Bănicioiu

Economica.net
20 10. 2014
medicamente_pastile_676432_95206600

‘Am şi lansat în dezbatere publică HG care practic este finală din acest punct de vedere cu medicamentele care intră automat, deci cele care nu produc costuri suplimentare. S-au primit şi anumite sugestii, anumite contestaţii, probabil că nu vor fi şapte medicamente, ci probabil că vor fi mai multe. Asta înseamnă că pe lângă prima actualizare, a doua actualizare se face imediat, deci săptămâna viitoare când va intra în şedinţa de Guvern. S-a creat procedura şi avem OUG care va permite CNAS din 29 octombrie de la şedinţa de Guvern din acel moment cu prioritate probabil încep acordurile cost-volum pe partea de Hepatită C. Cele 12 sau câte sunt intră în momentul în care va trece HG, deci săptămâna viitoare. (…) Spuneam de terapiile pe Hepatită C, însă şi aici cred că şi cei care aduc aceste medicamente trebuie să fi foarte înţelegători, trebuie să ştie clar care este puterea de cumpărare a României, dar sunt convins că toată lumea este foarte decisă de a soluţiona cât mai repede problema’, a afirmat ministrul la o dezbatere.

Potrivit autorităţilor, săptămâna viitoare ar putea fi introduse pe lista medicamentelor compensate încă 7 sau 12 molecule, în funcţie de rezultatul la contestaţiile depuse, scrie Agerpres.

Referindu-se la proiectul de lege privind motivarea personalului medical, Bănicioiu a spus că va fi anunţat săptămâna viitoare, urmând a fi trimis la Parlament.

‘Noi vom fi gata cu proiectul de lege privind motivarea personalului medical. Plata personalului medical – un proiect pe care îl anunţăm săptămâna viitoare. Acest proiect este deja agreat cu CMR, comisiile de specialitate, are girul ministerului, în momentul în care îl voi prezenta public va avea şi girul Guvernului şi pe care noi îl introducem în Parlament’, a spus Bănicioiu.