Listarea Hidroelectrica a făcut ca BVB să fi singura bursă din Europa clasată în top 5 global la IPO-uri realizate

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a fost singura bursă din Europa cu un IPO semnificativ la nivel global, respectiv oferta de 2 miliarde dolari a Hidroelectrica, care a plasat BVB pe locul 4 în clasamentul global în funcţie de valoarea unei oferte înregistrate în primele trei trimestre.
AGERPRES - mar, 21 nov. 2023, 22:04
Listarea Hidroelectrica a făcut ca BVB să fi singura bursă din Europa clasată în top 5 global la IPO-uri realizate

Potrivit unui comunicat al BVB, competiţia internaţională la nivelul burselor de valori pentru atragerea de companii care să se listeze s-a intensificat în acest an. Ofertele publice iniţiale (IPO) au fost mai puţine, atât că număr, cât şi ca valoare până acum în acest an la nivel global, iar apetitul acţionarilor de a aduce companii noi pe burse în special în pieţele din SUA şi Europa a fost eclipsat de activitatea din pieţele din Asia.

„Chiar şi în aceste condiţii, pe fondul tensiunilor geopolitice internaţionale şi al unui mediu macroeconomic incert, o serie de IPO-uri au reuşit să marcheze în mod semnificativ peisajul investiţional. Cea mai mare oferta publică iniţială (IPO) de până acum în acest an a fost de 5,2 miliarde de dolari şi a fost realizată de Arm, companie înregistrată în Regatul Unit şi listată pe NASDAQ (SUA). Kenvue, companie americană, s-a listat la Bursa de la New York (NYSE) după o oferta încheiată cu succes la 4,4 miliarde de dolari. Pe locul al treilea în topul celor mai mari IPO-uri globale încheiate cu succes până acum în acest an se află Adnoc Gas din Emiratele Arabe Unite, companie listată pe bursă din Abu Dhabi după un IPO de 2,5 miliarde de dolari. Compania românească Hidroelectrica, lider în producţia de energie electrică din surse 100% regenerabile, s-a listat la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) pe 12 iulie, ca urmare a celui mai mare IPO realizat vreodată în România: 2 miliarde de dolari. Pe locul al cincilea se află companie Nexchip din China care a fost listată pe Bursă din Shanghai ca urmare a unei oferte de 1,9 miliarde de dolari. Astfel, BVB a fost singură bursă din Europa cu un IPO semnificativ la nivel global: oferta de 2 miliarde dolari a Hidroelectrica a plasat BVB pe locul 4 în clasamentul global în funcţie de valoarea unei oferte înregistrate în primele 3 trimestre”, se arată în comunicatul BVB.

Potrivit sursei citate, piaţa de capital din România a câştigat vizibilitate atât pe plan internaţional, cât şi intern. La finalul primelor nouă luni ale anului, numărul investitorilor prezenţi în piaţa de capital românească a ajuns la un nou maxim istoric, 168.000 de investitori, o triplare faţă de numărul de acum cinci ani.

„Piaţa de capital din România a devenit tot mai vizibilă în rândul investitorilor internaţionali. Am observat o creştere a reprezentativităţii companiilor româneşti în componenţa indicilor FTSE Russell şi MSCI. La nivelul vizibilităţii, societăţile listate la BVB şi indicii BVB apar în datele financiare ale celor mai cunoscute platforme financiare şi suntem în discuţii să lărgim acest orizont, astfel încât investitorii internaţionali să aibă acces facil la datele privind companiile româneşti. Şi la nivelul investitorilor români, cele mai noi date reconfirmă trendul ascendent: avem 16 trimestre consecutive de creştere şi un nou maxim istoric de 168.000 de investitori, o creştere de 211% în ultimii cinci ani, deci o triplare a celor care accesează piaţa de capital. Doar în acest an, avem 35.000 de noi investitori pe fondul derulării ofertei Hidroelectrica şi al continuării programului de obligaţiuni Fidelis. Datorită ofertei Hidroelectrica, BVB este singură bursă din Europa prezentă în Top 5 IPO-uri realizate la nivel global până acum în acest an”, a declarat Radu Hanga, preşedintele BVB.

Valoarea totală de tranzacţionare cu toate tipurile de instrumente financiare de pe Piaţă Reglementată a BVB a înregistrat un record absolut la finalul primelor 10 luni ale acestui an, când a depăşit 29,4 miliarde lei, echivalentul a 5,9 miliarde de euro. Lichiditatea medie zilnică în acest an a ajuns la 141 de milioane de lei, echivalentul a 28,5 milioane euro. Cel de-al treilea indicator de lichiditate reprezentat de numărul tranzacţiilor a trecut, la finalul primelor 10 luni din acest an, de 1,45 de milioane de tranzacţii.

Indicele BET al Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a ajuns la finalul lunii octombrie la 14.218 puncte, în uşoară scădere faţă de luna precedentă, însă cu un avans de 21,9% de la începutul acestui an. Indicele BET-TR, care include şi dividendele, a încheiat primele 10 luni la un nivel de 29.362 de puncte sau o creştere de 29,4% de la începutul anului.

„Ca operator de piaţă şi sistem, BVB a beneficiat pe deplin de strategia de dezvoltare derulată în ultimii ani şi rezultatele financiare recente confirmă acest lucru. De altfel numărul celor care deţin acţiuni în cadrul emitentului BVB a depăşit 5.000 de acţionari, ceea ce este o premieră şi reprezintă o triplare faţă de nivelul de acum cinci ani. Interesul crescut s-a manifestat şi la nivelul evoluţiei de piaţă, unde acţiunea BVB a înregistrat în primele 10 luni o creştere de 100%, incluzând şi dividendele. Adoptând o perspectivă mai largă asupra pieţelor de capital, putem observă fără dubiu că, la nivelul IPO-urilor globale realizate până acum în acest an, oferta Hidroelectrica a pus România pe harta internaţională a fondurilor de investiţii. Succesul IPO-ului Hidroelectrica, luând în calcul că a fost cea mai mare ofertă publică iniţială derulată în istoria Bursei de Valori Bucureşti şi că listarea pachetului de acţiuni s-a realizat exclusiv pe bursa românească, a demonstrat că avem o comunitate foarte puternică de investitori, atât instituţionali, cât şi individuali”, a subliniat Adrian Tănase, directorul general al Bursei de Valori Bucureşti.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...