„Litoralul pentru toţi” debutează pe 1 septembrie, cu tarife reduse cu până la 60%

Cea de-a 47-a ediţie a programului „Litoralul pentru toţi” se desfăşoară pe parcursul lunii septembrie, perioadă în care turiştii pot beneficia de tarife reduse cu până la 60% faţă de faţă de vârful sezonului estival.
AGERPRES - D, 24 aug. 2025, 20:17
„Litoralul pentru toţi” debutează pe 1 septembrie, cu tarife reduse cu până la 60%

„Programul Litoralul pentru toţi are o importanţă majoră pentru turismul românesc, întrucât prelungeşte sezonul estival şi face litoralul accesibil pentru cât mai mulţi turişti. Dacă în 2002 a debutat ca un program social, dedicat pensionarilor, studenţilor şi celor cu venituri reduse, în scurt timp s-a transformat într-un program deschis tuturor, pe principiul «primul venit – primul servit». Astăzi, zeci de mii de români profită anual de aceste oferte în lunile mai – 15 iunie, respectiv septembrie, beneficiind de tarife reduse chiar şi cu 50-60% faţă de vârful de sezon”, a declarat, pentru Agerpres, Traian Bădulescu, purtător de cuvânt al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT).

Acesta a subliniat că, în general, pachetele includ cazare fără masă sau cu mic dejun, iar unele agenţii au dezvoltat variante speciale pentru seniori, cu pensiune completă sau all inclusive.

„Recomand turiştilor să apeleze la agenţiile de turism pentru a identifica din timp cele mai bune oferte, mai ales pentru prima jumătate a lunii septembrie, când locurile se epuizează rapid. Programele tip Litoralul pentru toţi au determinat mulţi turişti români să redescopere litoralul românesc şi să observe şi transformările în bine, pas cu pas, din ultimii 20 de ani. În 2004, aveam doar un hotel all inclusive, acum avem 55. În ultimii 20 de ani au fost renovate, modernizate multe hoteluri, dar au fost construite şi hoteluri noi, în special în Năvodari, Mamaia, dar şi în sudul litoralului. Programul «Litoralul pentru Toţi» este unic în România şi susţinut exclusiv de mediul privat, fără bani de la buget, de către hotelieri în colaborare cu agenţiile de turism”, a precizat Traian Bădulescu.

Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc menţionează că, în perioada 1-30 septembrie 2025, programul „Litoralul pentru toţi” oferă tarife începând de la 53 lei/noapte/persoană, reduceri de până la 60% faţă de vârful sezonului, plaje mai liniştite şi o atmosferă relaxată.

„Într-un sezon dificil, marcat de taxe crescute şi campanii negative la adresa litoralului, mediul privat rămâne unit şi găseşte soluţii concrete pentru turişti şi pentru operatori.(…) Scopul nostru este clar: să facem vacanţa pe litoral accesibilă pentru toţi românii şi să menţinem deschis sezonul turistic până la finalul lunii septembrie. Rezervările se fac direct la hoteluri sau prin agenţiile partenere, cu posibilitatea de plată şi prin vouchere de vacanţă”, precizează FPTR.

Te-ar mai putea interesa și
Nou pas pentru siguranța trenurilor: CFR SA a semnat contractul de consultanţă pentru sistemul ERTMS pe secţiunea Predeal – Bucureşti – Constanţa
Nou pas pentru siguranța trenurilor: CFR SA a semnat contractul de consultanţă pentru sistemul ERTMS pe secţiunea Predeal ...
CFR SA a semnat miercuri cu TPF Inginerie contractul pentru servicii de consultanţă şi supervizare a proiectării şi execuţiei lucrărilor aferente obiectivului de investiţii „Implementarea......
Noi aplicații ANAF: cum pot fi verificate erorile din SAF-T înainte de depunere
Noi aplicații ANAF: cum pot fi verificate erorile din SAF-T înainte de depunere
ANAF a pus la dispoziția contribuabililor două aplicații gratuite destinate verificării informațiilor raportate prin ...
Ministrul Sănătăţii a dispus un audit asupra mecanismului de monitorizare a disponibilităţii medicamentelor
Ministrul Sănătăţii a dispus un audit asupra mecanismului de monitorizare a disponibilităţii medicamentelor
Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a dispus demararea „de urgenţă" a unui audit asupra întregului mecanism de monitorizare ...
Senatul a aprobat proiectul de lege privind închiderea operaţională şi financiară a PNRR
Senatul a aprobat proiectul de lege privind închiderea operaţională şi financiară a PNRR
Plenul Senatului a aprobat astăzi proiectul de lege privind închiderea operaţională şi financiară a Planului Naţional ...