Litoralul pentru toţi: Pachetele turistice se ieftinesc cu până la 70% de la 1 septembrie

Pachetele turistice pe litoralul românesc vor fi mai ieftine cu până la 70% de la 1 septembrie, în comparaţie cu tarifele din vârf de sezon, odată cu lansarea programului ''Litoralul pentru toţi'', au anunţat reprezentanţii Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).
AGERPRES - mie, 01 sept. 2021, 08:40
Litoralul pentru toţi: Pachetele turistice se ieftinesc cu până la 70% de la 1 septembrie

Astfel, românii se pot caza de luna viitoare în hotelurile clasificate din staţiunile de la Marea Neagră cu preţuri începând de la 36 de lei pe noapte.

Potrivit FPTR, Programul „Litoralul pentru toţi”, ajuns la ediţia cu numărul 39, se derulează în perioada 1 – 30 septembrie şi se adresează tuturor turiştilor care vor să petreacă un sejur pe litoralul autohton în extra-sezon.

În program s-au înscris 42 de hoteluri din toate staţiunile de pe litoral, care pun la dispoziţia turiştilor un număr de aproximativ 3.400 de locuri pe noapte. Aceste locuri vor fi vândute atât prin agenţiile de turism partenere şi revânzătorii lor, cât şi direct de hoteluri.

„Pe baza rezervărilor făcute până în acest moment, estimăm că luna septembrie va fi una aglomerată pe litoralul românesc, cu un grad mediu de ocupare mai mare decât în anul trecut, dar sub nivelul anului 2019. Interesul ridicat manifestat de turişti îi determină şi pe hotelieri să menţină unităţile de cazare deschise până la finalul lunii septembrie”, a afirmat Dragoş Răducan, prim-vicepreşedintele executiv al FPTR în data de 19 august.

Cel mai ieftin pachet prin Programul „Litoralul pentru Toţi”, fără mic dejun, poate fi achiziţionat la un hotel de două stele din staţiunea Saturn şi costă, pentru două persoane, 72 lei/noapte dacă se achiziţionează un sejur de minim cinci nopţi. În acest program s-au înscris hoteluri de la 2 până la 4 stele, tarifele propuse de hotelieri fiind pentru toate categoriile de turişti.

„Turiştii au toate motivele să aleagă o vacanţă la mare în extra-sezon. În primul rând, tarifele sunt mult mai mici decât în luna august şi ne aşteptăm ca de această oportunitate să profite atât cei care nu au reuşit să ajungă la mare în mijlocul verii, dar şi turiştii care doresc a doua vacanţă pe litoral. Ne-am obişnuit în ultimii ani ca vremea să ţină cu turiştii şi în luna septembrie, astfel încât, conform prognozelor meteo actuale, aceştia se vor bucura de zile însorite la plajă până la sfârşitul lunii”, a adăugat reprezentantul FPTR.

„Litoralul pentru Toţi” este singurul program social din România susţinut integral de mediul de afaceri, respectiv de patronatele hoteliere autohtone.

Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc este singura federaţie patronală, atestată prin hotărâre de instanţă, având în componenţă 5.344 de societăţi comerciale din turism, care asigură venituri salariale pentru 73.752 de angajaţi, reprezentând 37% din forţa de muncă din turism, cu o cifră de afaceri cumulată de peste 5 miliarde de euro şi gestionând, într-o pondere covârşitoare, capital românesc.

Te-ar mai putea interesa și
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, care a menţionat că ultimele luni au reprezentat o perioadă "foarte......
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...
D Vance va reprezenta executivul american la comemorările de la 11 septembrie la New York
D Vance va reprezenta executivul american la comemorările de la 11 septembrie la New York
Vicepreşedintele JD Vance va reprezenta guvernul la New York la comemorările de 11 septembrie, relatează vineri AFP, după ...