Litoralul românesc va atrage, în 2014, 10.000 de turişti din Republica Moldova şi 1.500 de turişti din Iran

Economica.net
02 06. 2014
litoral_romanesc_17485900_13319400

‘Litoralul românesc are din ce în ce mai multe de oferit, dar şansa lui de dezvoltare stă într-o bună promovare, în campanii de marketing eficiente şi, fireşte, în cunoaşterea cât mai bună a produsului de către agenţii de turism. Atunci când reprezinţi un brand şi doreşti să îl promovezi, trebuie ca tu să crezi în primul rând în el. În acest an am conceput un infotrip creativ, plin de competiţii şi provocări, şi cred că am reuşit să convingem reprezentanţii agenţiilor de turism din România, Republica Moldova şi Iran că avem un produs competitiv, pe care îl putem promova şi vinde cu plăcere şi cu încredere. Convingerea noastră este că secretul succesului constă în perseverenţă, profesionalism şi un marketing creativ’, a spus Adrian Voican, director general Bibi Touring Touroperator.

În prezent, litoralul românesc deţine 1200 de unităţi de cazare clasificate, care totalizează 101.524 de locuri. De asemenea, Delta Dunării are 290 de unităţi de cazare, cu un total de 6.894 de locuri. La ora actuală, pe Litoralul românesc sunt 15 hoteluri în regim all inclusive, dar există hotelieri care intenţionează să introducă aceste servicii pentru anul 2015.

‘România trebuie să se promoveze mult mai puternic în Republica Moldova. De exemplu, Bulgaria sau Turcia derulează campanii de promovare agresive şi pe toate străzile principale, în agenţii şi la TV pot fi văzute reclame pentru aceste destinaţii. Noi, împreună cu Bibi Touring, asigurăm, în măsura în care putem, o promovare foarte bună pentru destinaţia România, dar este necesară şi implicarea statului român. 2014 este un an plin de oportunităţi, ţinând cont că turiştii moldoveni deţinători de paşapoarte biometrice nu mai au nevoie de viză pentru statele Uniunii Europene’, a precizat Alex Filipski, directorul general al Voyage Center Philipsky Tour, partenerul Bibi Touring pentru Republica Moldova.

Touroperatorii iranieni estimează 1.500 de turişti din Iran care vor alege litoralul românesc, în 2014, în condiţiile în care milioane de iranieni au un potenţial financiar ridicat şi doresc să viziteze ţări cu culturi diferite, cu modalităţi diferite de distracţie şi de petrecere a timpului liber. Principala staţiune care îi interesează este Mamaia, datorită atmosferei alerte, a evenimentelor şi a oportunităţilor de distracţie, iar staţiunile din sud trezesc interesul pentru familiştii doritori de relaxare şi linişte.

Potrivit touroperatorilor iranieni prezenţi la infotripul organizat de Bibi Touring, în câţiva ani, dacă va fi realizează o promovare puternică şi se va relaxa sistemul de acordare a vizelor, litoralul românesc poate atrage, anual, minim 50.000 de turişti din Iran. În perioada 19 iulie – 27 septembrie, va avea loc un zbor charter săptămânal pe ruta Teheran – Bucureşti. Turiştii iranieni vor putea opta pentru litoral (în special Mamaia), munte (Valea Prahovei), Delta Dunării şi Bucureşti.