Livrările Airbus au scăzut cu 8% în aprilie, la 56 de aeronave

Livrările grupului aeronautic european Airbus au scăzut în ritm anual cu 8% în aprilie, la 56 de aeronave, transmite Reuters, scrie Agerpres.
AGERPRES - J, 08 mai 2025, 11:07
Livrările Airbus au scăzut cu 8% în aprilie, la 56 de aeronave

În primele patru luni din 2025, livrările au înregistrat un declin de 5%, la 192 de avioane, comparativ cu perioada similară din 2024. Anul trecut Airbus a livrat 766 aeronave.

Compania și-a menținut obiectivul de a majora anul acesta livrările la 820 de avioane, un avans de 7% față de anul trecut, în pofida întârzierilor furnizorilor de componente și motoare. Situația s-a înrăutățit în acest trimestru, dar se va îmbunătăți în această vară, a dat asigurări Airbus.

În aprilie, compania a primit comenzi pentru 11 aeronave, astfel încât în primele patru luni din 2025 numărul total de comenzi a ajuns la 291.

Șeful Airbus, Guillaume Faury, a cerut săptămâna trecută revenirea la comerțul scutit de taxe vamale în domeniul aeronautic, alăturându-se liderilor din industria SUA care caută o atenuare a războiului taxelor comerciale.

Faury a avertizat că vor fi doar învinși în urma unui conflict tarifar prelungit, în special în Statele Unite, sediul celei mai mari industrii globale de producere a componentelor pentru sectorul aerospațial.

Taxele vamale americane și perspectiva unor măsuri de retorsiune din partea Europei nu au avut până acum un impact semnificativ direct asupra lanțurilor de aprovizionare și deocamdată efectele pot fi gestionate, a explicat Faury, adăugând că urmărește cu atenție evoluțiile pe segmentul călătoriilor aeriene, al operatorilor aerieni și al furnizorilor.

Prezentând rezultate trimestriale peste așteptări, Faury a cerut revenirea la tratatul semnat în 1979 de 33 de țări prin care avioanele și componentele erau scutite de taxe vamale.

Întreaga industrie s-a dezvoltat în jurul acestui concept, pe ambele maluri ale Atlanticului. Având în vedere situația, este un avantaj pentru toată lumea”, a declarat șeful Airbus.

La Washington, o coaliție din domeniul aviației încearcă să convingă parlamentarii și Casa Albă să renunțe la taxele vamale în favoarea impunerii tratatului din 1979 intermediat de către Organizația Mondială a Comerțului (OMC).

Profitul operațional al Airbus în primul trimestru din acest an a crescut cu 8%, la 624 milioane euro, în timp ce veniturile au urcat cu 6%, la 13,54 miliarde euro. Analiștii se așteptau la un profit de 602 milioane euro și veniturile 12,95 miliarde euro.

Pentru acest an Airbus se așteaptă la un profit operațional de șapte miliarde euro. „Monitorizăm și evaluăm cu atenție situația, dar este prea devreme pentru a cuantifica acum impactul taxelor vamale”, a declarat Faury.

Airbus și-a exprimat încrederea în viitoarea producție a avionului de transport militar A400M, anunțând că este în negocieri constructive cu țări europene pentru achiziții.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
EXCLUSIV Un consorțiu de giganți arabi aliați cu o firmă americană au scris Guvernului României că sunt în curs să preia activele Lukoil. Interes deosebit pentru perimetrul de gaze Trident din Marea Neagră, ce solicitări au investitorii
EXCLUSIV Un consorțiu de giganți arabi aliați cu o firmă americană au scris Guvernului României că sunt în curs să ...
Patru companii mari și foarte mari la nivel global s-au aliat ca să cumpere activele internaționale ale Lukoil, inculsiv cele din România. În acest sens, a fost trimisă o scrisoare......
Ofensivă industrială la granița României: După BMW și Mercedes-Benz mizează pe Ungaria
Ofensivă industrială la granița României: După BMW și Mercedes-Benz mizează pe Ungaria
Mercedes-Benz a încheiat o investiție masivă de 1 miliard de euro destinată extinderii și eficientizării fabricii sale ...
Ce se va întâmpla cu prețurile la lapte și carne în a doua perioada a anului
Ce se va întâmpla cu prețurile la lapte și carne în a doua perioada a anului
România are cel mai mic preț la carnea de porc vândută la poarta fermelor, la lapte trendul este tot negativ, în timp ...
Comisia Europeană a acceptat un plan propus de rețeaua socială X, prin care aceasta se se conformeze cerințelor de transparență impuse de DSA
Comisia Europeană a acceptat un plan propus de rețeaua socială X, prin care aceasta se se conformeze cerințelor de transparență ...
Comisia Europeană, care a amendat anul trecut reţeaua de socializare X a lui Elon Musk cu 120 de milioane de euro pentru ...