Livrările de petrol ale statelor din zona Golfului Persic au revenit la peste 10 milioane de barili pe zi în luna iunie, dar încă semnificativ mai reduse față de înainte de începerea războiului

Exporturile de petrol ale ţărilor din Golful Persic au crescut cu peste trei milioane de barili în luna iunie faţă de luna mai, depăşind pragul 10 milioane de barili pe zi, dar chiar şi aşa au rămas cu 40% sub nivelurile de dinainte de război, arată calculele Reuters, transmite Agerpres.
AGERPRES - vin, 03 iul. 2026, 17:15
Livrările de petrol ale statelor din zona Golfului Persic au revenit la peste 10 milioane de barili pe zi în luna iunie, dar încă semnificativ mai reduse față de înainte de începerea războiului

Emiratele Arabe Unite au avut cea mai mare contribuţie la această redresare, în condiţiile în care exporturile sale de petrol au atins un record cuprins între 3,7 milioane şi 3,8 milioane de barili pe zi în iunie, conform datelor furnizate de Kpler, Vortexa şi LSEG, cu peste un milion de barili pe zi mai mult decât nivelul din luna mai.

Datele Kpler arată că exporturile combinate de ţiţei şi condensat ale Arabiei Saudite, Emiratelor Arabe Unite, Kuweitului, Irakului şi Iranului au crescut în luna iunie cu peste 3,5 milioane de barili pe zi faţă de luna mai, ajungând la 10,07 milioane de barili pe zi.

O altă companie de analiză, Vortexa, a estimat exporturile de petrol ale ţărilor din Golful Persic la 10,2 milioane de barili pe zi în luna iunie, faţă de şapte milioane de barili pe zi în mai, dar chiar şi aşa rămân cu mult sub cele 16,5 milioane barili pe zi în luna iunie 2025.

De la acordul din 17 iunie dintre SUA şi Iran pentru oprirea conflictului şi restabilirea transportului maritim prin Strâmtoarea Ormuz, ţiţeiul blocat în zona Golfului Persic a fost eliberat rapid, lăsând aproximativ 23 de milioane de barili care nu au trecut încă prin Strâmtoarea Ormuz, estimează analistul Kpler, Johannes Rauball. Potrivit acestuia, cantitatea de petrol depozitată în petrolierele care staţionau în Golful Persic a atins un vârf de 96 de milioane de barili la sfârşitul lunii aprilie.

Analiştii de la firma de brokeraj maritim BRS au calculat că 98 de petroliere au traversat Strâmtoarea Ormuz între 22 şi 28 iunie, adică aproximativ 14 petroliere pe zi, cel mai mare număr de la începutul conflictului. Traficul maritim a inclus 47 de petroliere încărcate la ieşire şi 41 de nave fără încărcătură care au intrat în Golful Persic, ceea ce indică faptul că armatorii sunt din ce în ce mai dispuşi să trimită nave în regiune.

Exporturile de ţiţei ale Arabiei Saudite au crescut cu 768.000 de barili pe zi, ajungând la 4,52 de milioane de barili pe zi în iunie, potrivit Kpler. Exporturile Irakului şi Kuweitului şi-au revenit până la aproximativ 800.000 de barili pe zi pentru fiecare, arată datele Vortexa.

De asemenea, în luna iunie, Kuweitul şi-a majorat brusc producţia de petrol, până la 1,65 de milioane bpd, a declarat o sursă pentru Reuters. La rândul său, Iranul şi-a majorat exporturile cu peste 70% în iunie, până la 640.000 bpd, pe măsură ce blocada americană a fost relaxată, a estimat Vortexa.

Te-ar mai putea interesa și
Lanțul românesc de magazine care se tot extinde. A inaugurat un supermarket chiar azi
Lanțul românesc de magazine care se tot extinde. A inaugurat un supermarket chiar azi
Diana Supermarket continuă dezvoltarea rețelei și inaugurează astăzi un nou magazin în municipiul Târgu Jiu, județul Gorj, arată un comunicat al companiei....
Preţurile mondiale la alimente au scăzut în iunie pentru a doua lună consecutiv – Indice FAO
Preţurile mondiale la alimente au scăzut în iunie pentru a doua lună consecutiv – Indice FAO
Indicele global al preţurilor produselor alimentare a scăzut în iunie, în condiţiile în care scăderea cotaţiilor ...
Tusk spune că Ucraina vrea să reducă tensiunile cu Polonia
Tusk spune că Ucraina vrea să reducă tensiunile cu Polonia
Ucraina caută modalităţi de a reduce tensiunile cu Polonia, a declarat vineri prim-ministrul polonez Donald Tusk, după ...
ULTIMA ORĂ Ieftinirea carburanților a început! Petrom și Rompetrol au scăzut prețurile în benzinării
ULTIMA ORĂ Ieftinirea carburanților a început! Petrom și Rompetrol au scăzut prețurile în benzinării
OMV Petrom și Rompetrol, singurii producători de carburanți din România, și care au și printre cele cele mai importante ...