Livrările Volkswagen au crescut consistent în luna aprilie, fiind împinse puternic în sus de rezultatele bune de pe piața chineză

Volkswagen, cel mai mare producător auto european, a raportat vineri o creştere de 39% a livrărilor pe plan global, la 720.200 vehicule, în aprilie, comparativ cu perioada similară din 2022, transmit DPA şi Reuters, transmite Agerpres.
AGERPRES - vin, 12 mai 2023, 18:06
Livrările Volkswagen au crescut consistent în luna aprilie, fiind împinse puternic în sus de rezultatele bune de pe piața chineză

Livrările grupului german au fost stimulate de creşterea de 79% înregistrată în China, în timp ce în Europa Occidentală s-a înregistrat un avans de 28,7%.

În primele patru luni din acest an, livrările VW pe plan global au urcat cu 14%, comparativ cu perioada similară din 2022, la 2,76 milioane unităţi.

De asemenea, brandurile individuale din grupul Volkswagen au avut o evoluţie mai bună în aprilie, comparativ cu perioada similară din 2022, singurul declin fiind înregistrat de Lamborghini, Bentley şi divizia de vehicule comerciale a VW.

Volkswagen avertiza se aşteaptă anul acesta la o concurenţă mai ridicată, în urma atenuării perturbărilor din lanţurile de aprovizionare şi a sporirii competiţiei pe piaţa vehiculelor electrice din China.

Grupul german a fost încurajat să-şi menţină estimările anuale privind majorarea vânzărilor şi o rentabilitate a vânzărilor (ROS) de 7,5% – 8,5% în urma rezultatelor solide înregistrate în primul trimestru din 2023, pe fondul creşterii vânzărilor în Europa şi America de Nord.

În China, livrările au scăzut cu 14,5% iar directorul financiar Arno Antlitz a recunoscut că mai sunt încă multe de făcut pentru a-i prinde din urmă pe producătorii chinezi de vehicule electrice.

Volkswagen şi alţi producători auto străini se confruntă cu o concurenţă sporită din partea companiilor auto chineze, care accelerează ritmul şi presiunile de reducere a costurilor, pe o piaţă unde vehiculele pe bază de baterii reprezintă acum aproape o treime din noile vânzări

„Concurenţa se va intensifica, în urma creşterii nivelului de semiconductori disponibili”, a apreciat Antlitz.

Te-ar mai putea interesa și
Reuniunea anuală a Fondului Monetar Internațional și Băncii Mondiale s-a încheiat cu un amestec de optimism și îngrijorare, suține șefa FMI Kristalina Georgieva
Reuniunea anuală a Fondului Monetar Internațional și Băncii Mondiale s-a încheiat cu un amestec de optimism și îngrijorare, ...
Directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Kristalina Georgieva, a declarat sâmbătă că reuniunea anuală a instituţiei pe care o conduce şi ale Băncii Mondiale, care s-a......
Cele trei metode prin care poți cumpăra RCA mai ieftin. Reduceri de până la 40% în București și Ilfov
Cele trei metode prin care poți cumpăra RCA mai ieftin. Reduceri de până la 40% în București și Ilfov
Există cel puțin trei metode prin care puteți cumpăra RCA mai ieftin, într-o perioadă în care prețurile au început ...
Acțiunile companiei franceze Eutelsat au crescut cu aproape 18%, în contextul restricționării accesului Ucrainei la sistemle Starshield ale SpaceX
Acțiunile companiei franceze Eutelsat au crescut cu aproape 18%, în contextul restricționării accesului Ucrainei la sistemle ...
Acţiunile grupului francez de comunicaţii prin satelit Eutelsat au crescut vineri cu până la 17,7%, pe fondul tensiunilor ...
Nvidia și Apple au promis fiecare câte 25 de milioane de dolari pentru construirea sălii de bal din curtea Casei Albe, un proiect foarte drag președintelui Trump
Nvidia și Apple au promis fiecare câte 25 de milioane de dolari pentru construirea sălii de bal din curtea Casei Albe, ...
Nvidia şi Apple s-au angajat să contribuie fiecare cu 25 de milioane de dolari la construirea noii săli de bal de la Casa ...